Hramul Parohiei Cărbunari, Protopopiatul Iaşi 3

Data: 18 Aprilie 2015

Biserica „Izvorul Tămăduirii“ - Cărbunari, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, şi-a serbat ieri hramul. În ajunul sărbătorii, joi, 16 aprilie 2015, un sobor de preoţi a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic „Nektarios“ al Bisericii „Sfântul Nectarie“ din Iaşi, dirijat de protopsaltul Daniel Popa. La acest moment de rugăciune au participat credincioşi din parohie, din satele învecinate şi din oraşul Iaşi, cu toţii bucurându-se de frumuseţea slujbei, de cântările specifice acestei perioade pascale şi de o vreme frumoasă de primăvară. Predica prilejuită de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii a fost rostită de pr. Constantin Puiu, misionar de caritate la Spitalul „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La finalul slujbei, prin grija părintelui paroh Mihai Sânzeanu şi a enoriaşilor din parohie, toţi cei prezenţi au participat la o agapă frăţească, bucurându-se de acest moment deosebit. Ieri-dimineaţă, programul liturgic a continuat cu Utrenia, Sfânta Liturghie şi Agheasma mică. Satul Cărbunari face parte din comuna Grajduri şi se află la 22 de kilometri de oraşul Iaşi. Este atestat documentar în jurul anilor 1850 şi se află într-o zonă foarte frumoasă înconjurată de păduri. (C. Ciofu)