Hramul parohiei clujene „Sfântul Nicolae”
La hramul parohiei „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, alături de parohul Vasile Nemeş, inspector eparhial şi de părintele slujitor Florin Daniel, la Sfânta Liturghie au participat ecleziarhul Catedralei mitropolitane, protos. Simeon Pintea şi arhid. Petru Buta. Copii de la Grădiniţa „Parfum de tei” au colindat, sub coordonarea educatoarelor Alina Tite şi Gabriela Daniel. La slujba Vecerniei, corul „Voci Transilvane”, sub bagheta lui Adrian Corojan, a interpretat colinde. Sărbătoarea hramului a încheiat un șir de evenimente organizate de parohie cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Pe 25 noiembrie, biserica a găzduit conferința „Oameni mari care au făurit România Mare” susținută de Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului „Gheorghe Bariţiu” al Academiei Române. În ajunul zilei de 1 decembrie, la vecernie, credincioşii au participat la o seară de cântece patriotice, iar duminică, 2 decembrie, a avut loc o sărbătoarea dedicată iei tradiţionale.