Hramul Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală

Un articol de: Marius Nedelcu - 20 Septembrie 2017

Credincioşii bucureşteni participă astăzi, 20 septembrie 2017, la sărbătoarea Sfinţilor Mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist, ocrotitorii Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari, Protoieria Sector 2 Capitală. Biserica acestei parohii este singurul locaş de închinare din Capitală care păstrează părticele din sfintele lor moaşte. Ca şi în ultimii doi ani, în ajunul zilei de sărbătorire a ocrotitorilor Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală, ieri-seară, după săvârşirea Acatistului Sfinţilor Mucenici şi a Vecerniei unită cu Litia, a fost organizată procesiunea cu racla ce păstrează moaşte ale Sfinţilor Mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist. Astăzi, sărbătoarea sfinților mucenici continuă cu Sfânta Liturghie și cu slujba de pomenire a ctitorilor și slujitorilor Bisericii Iancu Vechi-Mătăsari trecuți la Domnul. De asemenea, în preajma hramului, parohia bucureșteană a organizat luni-seară, 18 septembrie, confe­rință cu tema „Rolul părinților în dezvoltarea copiilor de la naștere la maturitate”, susținută de lector psiholog doctor Andreea Simona Olteanu.

În continuarea evenimentului, a avut loc Concertul de muzică corală și clasică, intitulat „Bucuria Credinței”, susținut de Corul Canticum Bucharest și Răzvan Rădos. În deschiderea concertului a cântat și corul Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din București, dirijat de profesoara Ramona ­Ungureanu.