Hramul parohiei închinate Episcopului Trimitundei din Focșani
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat luni, 12 decembrie, în zi de hram, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Spiridon” din municipiul Focșani, județul Vrancea, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele Dragoș Mihail Olteanu, consilier eparhial.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a explicat celor prezenți că Sfântul Ierarh Spiridon și Sfântul Ierarh Nicolae au fost contemporani, remarcându-se prin faptele iubirii de semeni. „Ambii sfinți au rămas în conștiința Bisericii și a tuturor credincioșilor, până în zilele noastre, ca niște ierarhi milostivi. Sfântul Nicolae și-a împărțit toată averea moștenită celor nevoiași, iar apoi, ca ierarh, a făcut foarte multe fapte bune pentru cei săraci, necăjiți și întristați. Sfântul Spiridon s-a ocupat de turma cea cuvântătoare încredințată lui spre păstorire - deci s-a îngrijit sufletește de credincioși -, dar istoria consemnează că și-a continuat și îndeletnicirea de a păstori la propriu turma de oi cu care era obișnuit. Din viața Sfântului Ierarh Spiridon cunoașteți foarte multe întâmplări în care el a intervenit în viața oamenilor, ajutându-i și săvârșind minuni. Acestea erau semnul văzut al proslăvirii lui de către Dumnezeu, datorită credinței, evlaviei și dăruirii sale totale lui Hristos. Sfântul a primit, așadar, de la Dumnezeu, darul facerii de minuni, salvându-i de multe ori pe ciprioți de la foamete, atunci când a coborât ploaie din cer prin rugăciunile sale, asemenea Prorocului Ilie, sau când a oprit ploaia prea abundentă și periculoasă pentru culturi”, a reliefat Înaltpreasfinția Sa. La final, ierarhul a săvârșit o slujbă a Parastasului pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii lăcașului de rugăciune trecuți la Domnul.