Hramul Parohiei Mavrodolu din municipiul Pitești
Credincioșii Parohiei Mavrodolu, municipiul Pitești, județul Argeș, l-au sărbătorit luni, 10 februarie, pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, protectorul bisericii vechi a parohiei. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul eparhiei: eparhiaargesului.ro.
La final, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru Ioan Mavrodolu, ctitorul vechii biserici, și pentru preoții care au slujit la acest Sfânt Altar.
Chiriarhul eparhiei a amintit în cuvântul rostit de semnificaţia acestei sărbători, precum şi de evlavia credincioşilor care participă de fiecare dată la slujbele oficiate în această biserică. Ierarhul a primit la final, din partea Parohiei Mavrodolu, o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfântul locaș de la Mavrodolu a fost construit din lemn în anul 1752. Mai târziu, Ioan Mavrodolu a fost cel care a înălțat biserica de zid între anii 1815 şi 1818. Aceasta a fost refăcută în 1849, după ce a fost distrusă de focul ce a pustiit întregul oraș Pitești, apoi din nou renovată, între anii 1867 şi 1868.