Hramul Parohiei „Sfânta Vineri”-Drumul Taberei din Bucureşti
Biserica „Sfânta Vineri” din cartierul bucureştean Drumul Taberei şi-a sărbătorit duminică, 14 octombrie, hramul principal, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre darul revărsat de Sfânta Cuvioasă Parascheva asupra poporului român. „Sfânta Parascheva, una dintre cele mai cinstite sfinte ale Bisericii noastre, în aceşti aproape 400 de ani de când se află ca o binecuvântare a lui Dumnezeu în cetatea Iaşilor, ne-a arătat cât de mare este darul sfinţilor care ocrotesc un loc, o ţară, un neam. «Paraschevi» în limba greacă înseamnă «vineri» şi multe biserici au păstrat acest nume de «Sfânta Vineri». Sfânta Parascheva a fost numită aşa pentru faptul că s-a nevoit mult, a postit şi s-a rugat mult, aşa cum se rugau altădată credincioşii noştri care posteau vinerea, cinstind această zi în mod special şi amintindu-şi de Pătimirile Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a reliefat Preasfinţia Sa. Credincioşii prezenţi la sărbătoarea parohiei s-au putut închina la veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, adus de la Iaşi în anul 2000, precum şi la moaştele mai multor sfinţi păstrate în Biserica „Sfânta Vineri”-Drumul Taberei. Pentru cei care au participat la slujbele de hram, parohia a pregătit peste 1.100 de pachete cu hrană.