Hramul Parohiei „Sfântul Andrei” din Bârlad
Marți, 30 noiembrie 2021, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Andrei” din municipiul Bârlad. Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Adrian Popovici.
În cuvântul de învățătură, ierarhul Hușilor a arătat cum întâlnirea Sfântului Andrei cu Domnul Hristos a fost determinantă pentru întreaga traiectorie a vieții sale:
„Există un dicton care ne spune că noi «devenim ceea ce admirăm». Sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei ne vorbește despre schimbarea radicală din viețile apostolilor atunci când L-au întâlnit pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos.
În viața noastră sunt foarte multe momente când întâlnim oameni care ne schimbă, în mod radical, viața. Felul lor de a fi, profunzimea trăirii, lucrurile pe care noi le descoperim și simțim că au o anumită rezonanță în sufletul nostru, convingerea cu care aceia își asumă principiile morale sunt cele care ne mișcă dintr-o anumită formă de inerție. [...] O asemenea experiență a trăit-o și Sfântul Andrei, când L-a văzut pe Hristos și când a auzit mărturia din gura Sfântului Ioan Botezătorul că Iisus este «Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii». Vederea lui Hristos și împărtășirea din tot ceea ce El transmitea fiecărui om cu care se întâlnea au constituit motive suficiente ca Sfântul Apostol Andrei să Îl urmeze și să Îi devină ucenic apropiat”.