Hramul Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamţ

Un articol de: Constantin Ciofu - 07 Ianuarie 2017

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Mărăţei 1 din Piatra Neamţ îşi serbează astăzi, 7 ianuarie 2017, hramul.

Aseară, de la ora 17:00, s-a slujit Vecernia unită cu Litia, iar astăzi se oficiază Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. „La slujba Vecerniei aşteptăm 40 de preoţi din oraşul Piatra Neamţ, din împrejurimi şi de la distanţe mai mari. La final, va avea loc o agapă frăţească pentru toţi oaspeţii, în cadrul căreia se va discuta despre proiectele pe care părinţii parohi intenţionează să le întreprindă în anul 2017“, a spus părintele paroh Vasile Păvăleanu, care a menţionat că anul acesta se împlinesc 130 de ani de la sfinţirea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Mărăţei şi 90 de ani de la resfinţirea edificiului. „Cu prilejul hramului, se împlineşte un deceniu de la apariţia foii parohiale «Bobul de credinţă». Sfânta Liturghie din ziua hramului va fi urmată de Parastasul pentru ctitori şi de agapa frăţească atât pentru invitaţi, cât şi pentru persoanele nevoiaşe ale parohiei. În aceeaşi zi, corul parohiei noastre va merge la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Piatra Neamţ. Bolnavii vor primi pachete cu alimente, o iconiţă cu Sfântul Ioan Botezătorul şi vor asista la un repertoriu de cântări religioase“, a completat părintele paroh Vasile Păvăleanu.