Hramul Parohiei „Sfântul Ştefan cel Mare” în cartierul Drumul Taberei
În Capitală, binecredinciosul domn al Moldovei a fost cinstit în mod deosebit în Parohia "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" din cartierul Drumul Taberei, informează TRINITAS TV, citat de Agenţia de ştiri BASILICA. Sfânta Liturghie a fost oficiată în cortul amenajat în apropierea locului viitoarei biserici a parohiei, de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost considerat dintotdeauna, de poporul binecredincios, bun pentru milosteniile pe care le-a făcut, mare pentru victoriile pe care le-a avut împotriva turcilor cotropitori şi sfânt pentru că a ctitorit multe biserici", a spus PS Varsanufie Prahoveanul. După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a târnosit troiţa ridicată în apropierea locului, în care se oficiază sfintele slujbe. "S-a sfinţit troiţa închinată Domnului Hristos, ca un semn că în această parte a cartierului se ridică o biserică închinată Sfântului Ştefan cel Mare", a precizat PS Episcop-vicar. Parohia a fost înfiinţată în luna decembrie a anului 2009 şi cuprinde aproximativ 5.000 de familii. "Este o parohie în formare, în acest cartier care multă vreme a fost văduvit de biserici. Înainte de 1989 existau numai două biserici, una într-un capăt şi cealaltă, în capătul opus", a mai spus Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul. (Cristian Bostan)