Hramul Parohiei Stăuceni, Republica Moldova

Un articol de: Silviu Dascălu - 28 Iunie 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în 15 iunie în localitatea Stăuceni, Republica Moldova, cu ocazia hramului Parohiei „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Părintele protopop de Chișinău, Iurie Nistor, parohul Bisericii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, împreună cu credincioșii din parohie, l-a întâmpinat pe ierarh, după care a fost săvârșită slujba Sfintei Liturghii.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a oferit gramate mitropolitane, Ordinul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” și distincții de vrednicie ctitorilor parohiei care cu dragoste și jertfelnicie, alături de părintele protopop, au înălțat un frumos lăcaș de cult și celor care se implică în viața activă a parohiei.