Hramul Parohiei Straja II din Suceava

Data: 24 Mai 2017

Moaștele Sfinților Martiri de la Niculițel: Zotic, Atal, Kamasie şi Filip au fost duse spre închinarea credincioșilor ortodocși din Bucovina. Acest lucru a avut loc cu prilejul hramului Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din localitatea Straja II. Evenimentul s-a desfăşurat cu purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

Bătrâni, tineri şi copii în straie de sărbătoare, tradiţional bucovinene, au ieșit în după-amiaza zilei de 19 mai în întâmpinarea marilor martiri de la Niculiţel. „În semn de respect şi de mare preţuire, ca oarecând acordate şi Marelui și Sfântului Ştefan, voievodul Moldovei, străjenii au sunat din buciume că vin să ne sfinţească locul cei care prin mucenicie au mărturisit credinţa în Hristos pe tărâmul Dobrogei. Cele patru racle cu moaştele sfinţilor martiri au fost aşezate în biserică într-un baldachin special amenajat, unde au poposit până luni dimineaţa, 22 mai, când s-au întors la locul lor de pătimire şi de odihnă, Mănăstirea Cocoș, nu înainte de a trece şi pe la «Ierusalimul neamului românesc», Mănăstirea Putna”, a precizat pr. paroh Constantin Oprea.

Cu prilejul hramului, la biserica Parohiei Straja II au fost săvârșite mai multe slujbe în cinstea Sfinților Martiri de la Niculiţel: slujba Privegherii; Acatistul sfinților; Sfântul Maslu şi Sfânta Liturghie. La toate aceste slujbe au participat peste 35 de preoţi, precum şi numeroși credincioși. „În ziua hramului bisericii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de 12 slujitori, pe Altarul de vară recent construit în vecinătatea bisericii, în prezența a peste 1.500 de credincioși, îmbrăcați în haine de sărbătoare. La finalul slujbei a urmat un scurt program artistic pregătit de prof. Elena Șoflău împreună cu un grup de copii care au recitat poezii religioase și au cântat cântece din perioada pascală și patriotice. Apoi, părintele stareț al Mănăstirii Cocoș, Visarion Scutaru, a rostit un cuvânt de învățătură, făcând o paralelă între viața Sfinților Împărați Constantin şi Elena și viața și pătimirea Sfinților Martiri de la Niculițel. În toată această perioadă am trăit momente înălţătoare, iar aceste zile au fost prilej de rugăciune și binecuvântare pentru întreg poporul dreptslăvitor din Bucovina”, a mai spus pr. paroh Constantin Oprea.