Hramul Parohiei Timişoara Cetate
De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ieri, 26 octombrie, credincioşii Parohiei Timişoara Cetate, Protopopiatul Timişoara I, şi-au prăznuit ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, condus de pr. consilier Sorin Lungoci, delegat al Arhiepiscopiei Timişoarei, în prezenţa unui număr mare de credincioşi.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, pr. Sorin Lungoci a reliefat întâmplări şi minuni din viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, arătând că dragostea arzătoare faţă de Dumnezeu, credinţa neclintită au fost armele sfântului ostaş. Totodată, a fost subliniată şi puterea rugăciunii sfântului mucenic, care de nenumărate ori s-a arătat a fi un grabnic ajutător şi folositor, mărturie fiind mulţimea minunilor săvârşite de sfânt, atât în timpul vieţii sale, cât mai ales după muceniceasca sa mutare. Biserica cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir" a Parohiei Timişoara Cetate a fost sfinţită prima oară în anul 1935, în timpul lui Carol al II-lea, de episcopul militar dr. Ioan Stroia de Alba-Iulia şi de episcopul dr. Grigore Gheorghe Comşa al Aradului. Aceasta a purtat hramul "Învierea Domnului" şi a fost timp de mai mulţi ani biserică militară, aflându-se sub administraţia Primăriei Timişoara. Biserica a fost sfinţită pentru a doua oară la 26 octombrie 2000, de Înalt Preasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi ţinând cont de trecutul său, biserica a fost pusă sub ocrotirea unuia dintre cei mai reprezentativi sfinţi ostaşi ai Bisericii, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Construcţia actuală datează din anii 1740-1750 şi este unul dintre cele mai vechi aşezăminte din oraş păstrate, alături de Spitalul Militar, Tribunal şi Complexul Bastion, şi face parte din complexul arhitectural al Cetăţii vechi a Timişoarei. Pictura lăcaşului de cult a fost realizată între anii 2000 şi 2003, de către familia de pictori bisericeşti Ion şi Ana Bădilă. În prezent, Parohia Timişoara Cetate cuprinde aproximativ 730 de familii şi are cinci slujitori, paroh fiind părintele Marcel Vlaicu.