Hramul parohiei vâlcene Foleştii de Sus
Preoții și credincioșii Parohiei Foleștii de Sus din Protoieria Horezu au trăit momente de aleasă sărbătoare miercuri, 16 ianuarie, de praznicul Cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru, hramul bisericii parohiale. Prăznuirea a început cu slujba de seară, Vecernia cu Litie, la finalul căreia părintele Dumitru Diaconu a citit din Sfânta Scriptură minunea prin care Sfântul Apostol Petru a fost scăpat din temniță de îngerul Domnului. Activitatea catehetică a fost continuată de către părintele paroh Vasile-Emanoil Găman, care a vorbit elevilor Școlii Gimnaziale Foleștii de Sus despre însemnătatea hramului bisericii, arătând că „după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Petru a fost întâiul învăţător şi propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu. El într-un ceas a câştigat Bisericii lui Dumnezeu ca la trei mii de suflete, prin cuvântul lui Dumnezeu. Acest mare apostol a deschis neamurilor cel dintâi uşa credinţei, botezând în Cezareea pe romanul Corneliu Sutaşul, arătându-i-se mai întâi vedenia mesei lăsate din cer, cu târâtoarele cele cu patru picioare şi cu glasul care poruncea lui Petru să le înjunghie şi să le mănânce, zicându-i ca pe cele ce Dumnezeu le-a curăţit, el să nu le numească spurcate. Acesta este semnul întoarcerii neamurilor către Hristos”.