Hramul Policlinicii Providenţa

Un articol de: Silviu Dascălu - 02 Iulie 2020

Policlinica Providența din Iaşi și-a sărbătorit luni, 29 iunie, hramul, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, informeză doxologia.ro. După Sfânta Liturghie săvârşită la Catedrala Mitropolitană, părintele Serafim Grigoraş i-a pomenit pe ctitorii şi binefăcătorii aşezământului medical, precum şi pe ostenitorii, binefăcătorii şi pacienţii instituţiei. 

Părintele a amintit de dr. Paul Gabriel Van Saanen, unul dintre cei mai importanți ostenitori ai activității medicale în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, medic român stabilit în Elveția, unde s-a remarcat pe plan profesional, dr. Zenovia Preda, medic primar ORL, care și-a transformat profesia în misiune, slujind cu mult drag aproapelui, dr. Cicerone Postelnicu, medic primar psihiatru, care punea mult suflet pentru vindecarea fiecărui pacient, și de dr. Gavrilă Herescu, medic primar Ortopedie și Traumatologie, om dedicat, înzestrat cu mult calm și răbdare.

Policlinica Providența și-a început activitatea în anul 1998, în vremea păstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar acum, după mai bine de 22 de ani, este o unitate medicală reprezentativă în Iași, unde peste 50 de medici și alți 25 de ostenitori răspund îndemnului Mântuitorului Hristos de a cerceta pe cel bolnav.