Hramul principal al Mănăstirii Hodoş-Bodrog
La hramul „Adormirii Maicii Domnului”, al uneia dintre cele mai vechi Mănăstiri din ţară, la Hodoş-Bodrog, în Arhiepiscopia Aradului, va avea loc un program liturgic special, la care vor lua parte cei doi ierarhi ai locului şi, ca invitat, PS Lukijan, Episcopul ortodox sârb al Ungariei şi administrator al Eparhiei ortodoxe sârbe din Timişoara.
Mii de pelerini din ţară şi de peste hotare sunt aşteptaţi şi-n acest an la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, una din cele mai vechi aşezări monahale din ţară, pentru a o cinsti aşa cum se cuvine pe Maica Domnului, alături de ierarhii arădeni şi de obştea sfintei mănăstiri. Credincioşii au posibilitatea de a se închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, descoperită într-o movilă de pământ de către un taur din turma unui păstor, pe locul unde se află astăzi mănăstirea. Hodoş, ar fi numele taurului de care legenda leagă începutul mănăstirii şi provine de la slavul „hudus”, care înseamnă sărbătoresc, maiestuos, iar numele de Bodrog desemnează poziţionarea mănăstirii între ape, între satele Bodrogul Vechi şi Bodrogul Nou. Pentru a confirma datele tradiţiei, se mai păstrează şi astăzi, în biserica mănăstirii, capul taurului care a descoperit icoana, precum şi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.
În seara de dinaintea marelui praznic, pelerinii, având în frunte un mare sobor de preoţi din toată împrejurimea, condus de Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, au posibilitatea de a reface Drumul Crucii, în adâncă smerenie în faţa jertfei Mântuitorului, procesiune care se desfăşoară de aproape un secol la această străveche mănăstire.
În acest an, sfintele slujbe cu prilejul hramului se vor desfăşura după următorul program: Miercuri, 14 August 2019, ora 09:00 – Acatistul Maicii Domnului, Ceasurile și Sfânta Liturghie; ora 15:00 – Agheasma Mică; ora 16:00 – Vecernia cu Litie și Utrenia – PS Părinte Emilian Crişanul; ora 19:30 – Procesiunea „Drumul Crucii” – PS Părinte Emilian Crişanul; ora 22:00 – Taina Sfântului Maslu; ora 23:30 – Prohodul Maicii Domnului;
Joi, 15 August 2019, ora 02:00 – Sfânta Liturghie; ora 07:00 – Taina Sfântului Maslu; ora 09:00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Ceasurile; ora 10:00 – Sfânta Liturghie Arhierească – săvârşită de IPS Părinte Arhiepiscop Timotei dimpreună cu PS Părinte Lukijan, Episcopul ortodox sârb al Ungariei şi administrator al Eparhiei ortodoxe sârbe din Timişoara
Scurt istoric al paraclisului de vară
Paraclisul de vară cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construit în vremea episcopului Grigore Comşa şi a stareţului Policarp Moruşca, în anul 1935, în partea de răsărit a curţii. În altarul acestuia de săvârşeşte Sfânta Liturghie cu prilejul hramului (15 august), la praznice, în duminici şi sărbători pe timpul verii, când numărul credincioşilor este mai mare.
Sub paraclisul de vară, la demisol a fost amenajată „Cripta episcopală”, unde-și dorm somnul de veci Episcopii Aradului: Iosif Goldiș († 1902), Grigore Comșa († 1935), Andrei Magieru († 1960) şi Visarion Aștileanu († 1984). În mod cu totul excepţional, cu binecuvântarea Prea Fericitului Teoctist, care era episcop de Arad, a fost deshumat și Arhimandritul Augustin Hamsea și introdus într-o nișă din cripta episcopală; de asemenea, tot aici a fost înmormântat și Arhimandritul Timotei Iftimie († 1991), stareț al mănăstirii în perioada 1965-1991.