Hramul Schitului Bodrogul Vechi din Arhiepiscopia Aradului

Data: 26 Martie 2014

La praznicul Bunei Vestiri, Schitul Bodrogul Vechi din Arhiepiscopia Aradului şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, foarte mulţi credincioşi din Arad şi din localităţile apropiate au luat parte la sfintele slujbe, în cadrul cărora au înălţat rugăciuni Maicii Domnului. Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie din ziua hramului a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. La momentul rânduit din slujbă, ierod. Arsenie Grădinaru a fost hirotonit întru ieromonah pe seama Mănăstirii Hodoş Bodrog. În cuvântul de învăţătură cu titlul „Vestire a vieţii“, conform pericopelor de la Luca 1 şi Evrei 2, Înaltpreasfinţitul Timotei a arătat modul prin care praznicul aduce în conştiinţă sentimentul vieţii pentru întreaga lume, potrivit cuvântului Mântuitorului: „Am venit ca lumea să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug“. Pentru a avea viaţă în Hristos, creştinul însuşi trebuie să cultive acest simţământ. Manifestaţiile recente pentru viaţă sunt grăitoare pentru trăinicia acestui simţământ. La finalul slujbei, pelerinii prezenţi au primit din partea obştii de maici de la Schitul Bodrogul Vechi cozonac şi colivă.

Adăpost pentru biserica din Bodrogul Vechi

Biserica schitului de maici Bodrogul Vechi, din protopopiatul Arad, este unul dintre cele mai frumoase aşezăminte monahale arădene. În ultimul deceniu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi prin osteneala părintelui arhimandrit Nestor Iovan, stareţul Mănăstirii Hodoş-Bodrog, s-a pus temelia materială şi spirituală a schitului, prin constituirea obştii monahale, ridicarea chiliilor şi a bisericii. Această aşezare mănăstirească a luat fiinţă în anul 2000, după retrocedarea pădurii aparţinând Mănăstirii Hodoş-Bodrog. Din cauza deselor revărsări ale Mureşului, biserica cu hramul „Buna Vestire“ din satul Bodrogul Vechi se afla în primejdie de a se surpa. De aceea, în anul 2001, Episcopia Aradului deleagă Mănăstirea Hodoş-Bodrog să salveze biserica de la prăbuşirea în apele râului Mureş. Astfel, biserica din Bodrogul Vechi este mutată în incinta noului aşezământ. (Protos. Iustin Popovici)