Hramul Școlii gimnaziale „Sfânta Ecaterina” din Cluj-Napoca
Cu ocazia hramului capelei și a Școlii Gimnaziale „Sfânta Ecaterina” din cadrul Seminarului Teologic Ortodox Cluj-Napoca, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de elevii școlii, dirijați de arhid. Daniel Mocanu, profesorul de muzică.
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, vineri, 25 noiembrie, la capela școlii gimnaziale din cadrul Seminarului Teologic Ortodox clujean, în ziua de pomenire a Sfintei Ecaterina, ocrotitoarea şcolii. Capela Școlii Gimnaziale, cu hramul „Sfintei Ecterina” a fost amenajată în scurt timp, iar anul trecut, pe 25 noiembrie 2015 a avut loc slujba de sfințire oficiată de IPS Mitropolit Andrei.
La Sfânta Liturghie oficiată de ierarh, cu ocazia hramului, de vineri 25 noiembrie, din acest an, au participat elevii, cadrele didactice și părinți. Din sobor au făcut parte pr. prof. dr. Liviu Vidican Manci, directorul seminarului din Cluj-Napoca, pr. Andrei Mureșan, directorul adjunct și arhimandritul Samuel Cristea, duhovnicul Seminarului.
IPS Mitropolit Andrei le-a prezentat elevilor viața Sfintei Ecaterina, apoi i-a îndemnat să fie și ei un exemplu demn de urmat şi adevărate modele pentru ceilalți copii din cadrul școlilor clujene. Nu în ultimul rând, IPS Mitropolit Andrei i-a felicitat pe copiii care au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, dirijați de arhidiaconul Daniel Mocanu, profesor de muzică. De asemenea, copiii din cadrul corului au susținut și un mini-concert de colinde, iar la momentul împărtășaniei aproape toți cei prezenți s-au împartășit cu Sfintele Taine.
La finalul slujbei, IPS Mitropolit Andrei le-a oferit în dar cărţi de colinde editate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
„Îi admirăm pe acești tineri cuminți, și de ce nu ar fi, peste ani de zile, oameni deosebiți ai țării noastre, cei ce învață aici. Cine știe ce profesori mari și academicieni, oameni de știință, ce specialiști, din IT sau din medicină nu se vor ridica din școala noastră? Noi le dorim succes la toți, să dea Dumnezeu să vă realizați frumos, înspre bucuria părinților, a profesorilor și a noastră a tuturor”, a spus IPS Mitropolit Andrei.
Școala care oferă „credință și știință”
Directorul Seminarului Teologic Ortodox clujean din care face parte și școla gimnazială, pr. Liviu Vidican Manci, a subliniat faptul că numărul elevilor din această unitate de învățământ a crescut foarte mult, de la înființare, în anul 2013: „Am sărbătorit-o pe patroana școlii noastre, a ciclului gimanzial și ocrotitoarea acestei foarte frumoase bisericuțe. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu și nici nu cred că știm să Îi mulțumim cum ar trebui, când ne gândim că în 2013, când a început acest ciclu gimnazial, o clasă începea cu 14 elevi”. Astfel, „dacă unele școli se închid pentru că nu mai au elevi, această școală prosperă și sunt peste 120 de copii doar la ciclul gimnazial. Și lucrul acesta nu se putea întâmpla altfel, decât cu harul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Andrei, cu încrederea părinților care și-au adus copiii aici, cu râvna voastră, dragi copii, și în mod deosebit cu efortul pe care îl depun dascălii noștri ca lucrurile să fie pe un făgaș normal, pe o linie a moralității creștin-ortodoxe, ca mai târziu să ne bucurăm de realizările voastre”, a mai precizat pr. Liviu Vidican Manci.
Pregătirea de care se bucură elevii, în cadrul școlii, îmbină disciplinile de specialitate, cu virtuțile creștine, după cum a remarcat profesorul de matematică Raul Rus.
„În cadrul școlii noastre căutăm să le oferim elevilor o educație aleasă, iar această educație să aibă la rădăcină cele trei virtuți, nădejdea, dragostea și credința. Pornind de la cele trei virtuți, noi încercăm de fiecare dată să le oferim copiilor dragostea de care au nevoie, ca ei să vină cu drag la ore, chiar dacă sunt orele de matematică, în cazul meu, și să descoperim tainele matematicii, astfel încât în viața lor și în viitorul lor să le fie mult mai ușor. Atunci când vorbesc de matematică și de pregătirea lor în ceea ce privește examenele care urmează, vorbim de fapt de bucuria de participa la ore, vorbim de bucuria de desluși noi taine, și, de ce nu, acești elevi care învață în școala noastră să devină viitorii cercetători sau politicieni. Eu cred că schimbarea trebuie să vină de undeva, lumina o luăm de acolo de unde este lumina, știința de acolo de unde este știință, iar școala noastră asta încearcă să ofere, credință și știință. Încercăm să îi învățăm că pot să fie buni creștini și în același timp și oameni pregătiți pentru viața pe care ei doresc să o aibă”, a spus prof. Raul Rus.
De asemenea, o grijă deosebită este acordată și pregătirii duhovnicești, după cum a remarcat duhovnicul școlii, arhimandritul Samuel Cristea: „Elevii ciclului gimnazial al școlii noastre, pe lângă pregătirea intelectuală, beneficiază și de pregătire duhovnicească, în sensul că în fiecare săptămână, eu sunt prezent aici în școală și îi spovedesc, și, de asemenea, avem în fiecare săptămână, vinerea dimineața Dumnezeiasca Liturghie, la care foarte mulți elevi de la ciclul gimnazial se împărtășesc cu Sfintele Taine”.