Hramul școlilor teologice din Arad
Pentru școala teologică arădeană, prăznuirea de anul acesta a Sfinților Trei Ierarhi s-a constituit, ca de obicei, într-un moment de aleasă sărbătoare.
În dimineața zilei de 30 ianuarie, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în Catedrala Veche din Arad, din soborul slujitor făcând parte părinții profesori care ostenesc la cele două școli teologice arădene: Facultatea de Teologie Ortodoxă și Seminarul Teologic. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corurile reunite ale studenților și elevilor seminariști, sub conducerea pr. lect. dr. Tiberiu Ardelean, prof. Marius Lăscoiu și prof. Adrian Bugyi. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a vorbit despre legătura dintre dreapta învățătură a Bisericii și dascălii consacrați pentru a propovădui. Sfinții prăznuiți ai zilei, numiți tocmai și mari dascăli ai vremii lor, datorită pregătirii și lucrării, au urmat un sistem al învățăturii într-o vreme de afirmare a Bisericii și mai ales a teologiei.
La final, a fost hirotesit întru iconom stavrofor pr. prof. Călin Teuca, directorul Seminarului Teologic din Arad. În continuare, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru dascălii, ostenitorii și absolvenții școlilor teologice arădene adormiți în Domnul.
După Sfânta Liturghie, corurile reunite ale celor două școli teologice arădene au intonat trei piese corale adecvate acestei sărbători, între ele fiind intercalate lecturi din operele celor trei sfinți ierarhi. La sfârșitul slujbei, decanul Facultății de Teologie din Arad, prof. univ. dr. Cristinel Ioja, a mulțumit ierarhilor arădeni pentru prezența la sărbătoarea învățământului teologic arădean, pentru implicarea și susținerea evenimentelor dedicate bicentenarului teologiei din oraș, care au avut loc pe tot parcursul anului trecut, subliniind rolul teologiei în cetatea Aradului.