Hramul Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat ieri la hramul Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti, cu ocazia prăznuirii Sfântului Grigorie Teologul, patronul spiritual al acestei şcoli teologice. La sfârşitul Sfintei Liturghii săvârşite de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Părintele Patriarh a ţinut un cuvânt de învăţătură pentru elevii seminarişti şi a binecuvântat pe toţi credincioşii prezenţi. Sfânta Evanghelie care s-a citit ieri, în Duminica a 32-a după Rusalii, arată tuturor credincioşilor convertirea lui Zaheu vameşul şi modul în care Hristos-Domnul doreşte să mântuiască pe cei păcătoşi. Preafericirea Sa a arătat că oricum ar interpreta cineva starea fizică şi morală a lui Zaheu, „cert este că Mântuitorul Iisus Hristos a citit altceva în sufletul lui Zaheu vameşul decât simpla curiozitate a acestuia de a-L vedea pe Fiul Lui Dumnezeu. A citit o dorinţă de schimbare, a citit o posibilitate de recuperare a celui care-L căuta pe Iisus; şi pentru că a simţit că-L căuta pe Iisus, l-a căutat şi Iisus pe el“.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat faptul că, în evenimentul relatat de Sfântul Evanghelist Luca, atitudinea neobişnuit de curajoasă, surprinzător de îndrăzneaţă şi, în acelaşi timp, puţin înţeleasă de oamenii din jur, a Mântuitorului Hristos, se explică prin aceea că El citeşte dincolo de aparenţe. „Mântuitorul Iisus Hristos depăşeşte barierele mentale ale judecăţilor imediate, care categorisesc pe oameni prea rapid; în acelaşi timp, Mântuitorul Iisus Hristos are altă misiune acum, pe pământ, decât aceea de a judeca pe oameni. El nu a venit să judece, a venit să mântuiască. A mântui înseamnă a salva, a recupera, a ridica şi a vindeca, a salva pe cel pierdut în mulţimea păcatelor, a ridica pe cel căzut în subomenie şi în neomenie şi a întoarce la Dumnezeu pe cel ce slujeşte prea mult demonilor. A mântui înseamnă a aduce la pocăinţă pe cei ce trăiau în indiferenţă faţă de Dumnezeu“, a explicat Patriarhul României. Importanţa vieţii şi teologiei Sfântului Grigorie Teologul Referindu-se la starea de pocăinţă a lui Zaheu vameşul, Părintele Patriarh Daniel a explicat că, în momentul întâlnirii cu Fiul lui Dumnezeu, acesta a fost surprins de o iubire, de o cinstire, de o binefacere nemeritată. „Această bunătate copleşitoare a lui Hristos a pătruns dincolo de zgura, cenuşa şi rugina păcatului din sufletul lui Zaheu, până la ceea ce încă mai era bun în el, dramul de bunătate care a mai rămas în el“, a menţionat PF Daniel. În finalul cuvântului său, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat importanţa vieţii şi teologiei Sfântului Grigorie Teologul, patronul spiritual al Seminarului, pentru întreaga Ortodoxie şi a evidenţiat cinstea pe care trebuie să o acordăm acestuia, alături de ceilalţi Sfinţi Capadocieni. Cu prilejul sărbătorii, PF Patriarh Daniel a salutat prezenţa domnului consilier prezidenţial Bogdan Tătaru Cazaban şi a celorlate personalităţi prezente şi a vizitat clădirea seminarului, noul paraclis pictat şi recentul studio de înregistrări.