Hramul Sfântului Apostol Andrei în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, va aduna în biserici credincioşii din toată Moldova. Sfântul care a propovăduit Evanghelia Mântuitorului Hristos pe pământul ţării noastre are mai multe biserici pe care le ocroteşte şi care vor îmbrăca straie de sărbătoare.
Sfântul Apostol Andrei va fi sărbătorit în mod deosebit într-un sfânt locaş de închinăciune ieşean. Biserica „Sfântul Andrei“ din cartierul Podu Roş îl va cinsti mâine în mod deosebit pe cel Întâi chemat dintre Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului. În această seară se va oficia Vecernia unită cu Litia, iar în ziua hramului se vor săvârşi Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul. Zi de bucurie va fi astăzi şi la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ din Târgu Neamţ, care a primit în anul 2005 ca ocrotitor şi pe Sfântul Apostol Andrei. Locaşul de închinăciune adăposteşte din anul 2010 un fragment din moaştele Sfântului Andrei, oferit de Mănăstirea Radovaşniţa din Serbia, cu prilejul hramului acestui sfânt locaş. În Arhiepiscopia Iaşilor va fi sărbătoare mâine şi la Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei“ şi „Sfântul Ierarh Nectarie“ a Spitalului de Copii din Botoşani. Aşezământul de asistenţă socială „Sfântul Andrei“ din Fălticeni, aflat sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, îl va serba în mod deosebit pe Sfântul Apostol Andrei. În această seară, slujba Vecerniei unită cu Litia va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Zi de hram va fi mâine şi la Biserica „Sfântul Andrei“ din cartierul sucevean Burdujeni. Sfânta Liturghie din ziua hramului va fi oficiată de arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor. În Eparhia Huşilor va îmbrăca straie de sărbătoare biserica Parohiei Delea din Vaslui, a cărei construcţie a început în urmă cu un deceniu.