Hramul Sfântului Dimitrie cel Nou de pe colina Patriarhiei
Timp de o săptămână, Bucureştiul a fost capitala Ortodoxiei. Prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, românii au primit de hramul Sfântului Dimitrie cel Nou binecuvântarea Sfintei Cruci, de la Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena şi de la Sfântul Dimitrie, ocrotitorul Capitalei. Cu prilejul hramului, la Bucureşti s-a aflat şi Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic.
Prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, anul acesta a fost adus la Bucureşti Lemnul Sfintei Cruci de la Mitropolia de Drama din Grecia, şi aşezat împreună cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi cele ale Sfântului Dimitrie în baldachinul de pe esplanada Catedralei patriarhale spre închinarea credincioşilor. De asemenea, bucuria hramului de la Bucureşti a fost împărtăşită şi de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, care a venit la Bucureşti pentru a transmite arhiereştile sale binecuvântări poporului român cu prilejul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou. Pe lângă Sanctitatea Sa, la Bucureşti s-a aflat şi o delegaţie a Mitropoliei de Drama, care a însoţit Cinstitul şi de viaţă dătătorul Lemn, precum şi marea majoritate a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Delegaţia din Grecia împreună cu racla având Lemnul Sfintei Cruci a sosit în Bucureşti vineri, 22 octombrie, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Capitală, fiind întâmpinată de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. De aici, racla cu Sfânta Cruce a fost adusă la Catedrala patriarhală, unde Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a întâmpinat-o şi a transmis un cuvânt de bun venit oaspeţilor din Grecia. Sfânta Cruce, Sfinţii Împăraţi şi Sfântul Dimitrie s-au întâlnit pe "Calea Sfinţilor" Sâmbătă, 23 octombrie, sute de preoţi şi credincioşi din mai multe zone ale ţării au condus raclele cu sfintele moaşte în procesiunea "Calea Sfinţilor", cele trei racle întâlnindu-se la poalele colinei Patriarhiei, iar de aici au fost duse spre baldachinul din curtea Catedralei patriarhale şi depuse spre închinarea credincioşilor. Sâmbătă dimineaţă sute de preoţi având în frunte pe Înalt Preasfinţitul Pavlos, Mitropolit de Drama - Grecia, şi de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, au pornit în procesiune cu Sfânta Cruce de la Biserica "Sfântul Spiridon" - Catedrală mitropolitană şi Paraclis patriarhal spre baza colinei Patriarhiei. De la catedrală, pe strada Regina Maria a pornit o altă procesiune care a avut în frunte pe Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, aceasta purtând moaştele Sfântului Dimitrie şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Cele două procesiuni, însoţite de un impresionant număr de pelerini s-au întâlnit la Crucea de la baza colinei Patriarhiei şi, după un scurt moment liturgic, procesiunea a continuat spre esplanada de la Patriarhie. Aici, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a întâmpinat procesiunea, raclele fiind depuse în baldachinul din curtea catedralei spre închinarea miilor de credincioşi ce aşteptau deja la rând. După procesiune s-a săvârşit slujba Polihroniului, iar Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt prin care a evidenţiat rolul Crucii în viaţa noastră, iar Înalt Preasfinţitul Mitropolit Pavlos a subliniat importanţa momentului, apreciindu-l drept "o mare sărbătoare, ca aceea din ziua Înălţării Sfintei Cruci". Seara, slujba Privegherii în cinstea Sfintei Cruci a fost oficiată de Preasfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord. Duminică, 24 octombrie, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată pe scena amenajată în curtea Catedralei patriarhale tot de Preasfinţitul Macarie, care a şi tâlcuit credincioşilor pericopa evanghelică ce s-a citit la slujbă. În a doua parte a zilei a fost săvârşită o slujbă de Priveghere în cinstea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de către Preasfinţitul Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În a IV-a zi a sărbătorii hramului Catedralei patriarhale, luni, 25 octombrie, Patriarhul României a vernisat expoziţia de icoane şi cruci "Crezul Ortodox" de la Palatul Patriarhiei. Seara, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, iar cuvântul de învăţătură a fost rostit de către Înalt Preasfinţitul Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Slujbe arhiereşti de ziua Sfântului Dimitrie cel Nou De Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înalt Preasfinţitul Pavlos, alături de ierarhi ai Bisericii noastre. În a doua parte a zilei a sosit Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. Sanctitatea Sa a fost întâmpinat de Preafericitul Părinte Daniel şi alţi ierarhi ai Bisericii noastre. Patriarhul Ecumenic a mulţumit Patriarhului României pentru invitaţie, arătându-şi totodată bucuria pentru această vizită pe pământ românesc, după care la Catedrala patriarhală a avut loc o slujbă de Te-Deum. Seara, slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. De sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu şi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjuraţi de un impresionant sobor de ierarhi români, dar şi de ierarhi din străinătate, precum IPS Mitropolit Ioan de Pergam şi IPS Pavlos. Atât Patriarhul Ecumenic, cât şi Patriarhul României au rostit câte un cuvânt de învăţătură miilor de credincioşi veniţi la slujbă după care Sanctitatea Sa Bartolomeu a oferit un engolpion în dar Patriarhului nostru din partea Patriarhiei Ecumenice. La rândul Său, Preafericitul Părinte Daniel a mulţumit Sanctităţii Sale pentru cuvântul de învăţătură şi, în semn de preţuire şi recunoştinţă, a dăruit o icoană în mozaic în stil bizantin cu chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De asemenea, Preafericirea Sa a mulţumit IPS Pavlos pentru aducerea Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci şi a acordat, la sfârşitul Sfintei Liturghii, distincţii de vrednicie anumitor persoane care au ajutat Biserica. Seara a avut loc slujba de Priveghere în Catedrala patriarhală de către Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Sărbătoarea din această zi s-a încheiat prin Concursul de muzică eclesială "Lăudaţi pe Domnul" care s-a desfăşurat în Aula Magna "Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei, la care au luat parte Patriarhul Ecumenic, dar şi IPS Pavlos, IPS Ioan de Pergam şi ierarhi ai Bisericii noastre. Joi, 28 octombrie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului. În jurul orei 10:00 la Palatul Patriarhiei a început Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române dedicată Anului Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti. După-amiază, la Catedrala patriarhală s-a oficiat slujba Privegherii de Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului. Cele două delegaţii, a Patriarhiei Ecumenice şi a Mitropoliei din Drama, au plecat din Bucureşti vineri, 29 octombrie, iar seara, moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Dimitrie au fost aşezate în catedrală. Sfinţirea Centrului "Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu" Cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, marţi, 26 octombrie, a avut loc sfinţirea Centrului pentru Patrimoniu Cultural al Patriarhiei Române, pus sub ocrotirea Sfântului Constantin Brâncoveanu. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic. Pe lângă programul de formare a personalului pentru patrimoniu, în noul sediu vor funcţiona atât Comisia pentru pictură bisericească, cât şi laboratoare pentru restaurare. Părintele Patriarh a subliniat că majoritatea cursanţilor acestui centru sunt "monahi şi monahii, care în mănăstiri au muzee de icoane, de cărţi vechi, de obiecte de cult şi trebuie să înţeleagă valoarea lor şi să le prezinte". Preafericirea Sa a oferit consilierilor patriarhali, coordonatori ai centrului - părintele Florin Şerbănescu şi profesorul Victor Simion - o icoană cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie. La rândul său, Patriarhul Ecumenic a transmis că "toţi avem această datorie sfântă de a întreţine tezaurul pe care ni l-au încredinţat nouă înaintaşii noştri". Şedinţă solemnă a Sfântului Sinod Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit joi, 29 octombrie, în Aula Magna "Teoctist Patriarhul" a Patriarhiei Române în cadrul şedinţei solemne dedicate Anului omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. La şedinţă au participat Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, şi Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de membrii Sfântului Sinod al BOR. Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit despre ce înseamnă ca o Biserică să fie autocefală şi despre necesitatea mărturisirii credinţei în contextul lumii de azi. "Este neapărat necesar să reafirmăm credinţa noastră în Dumnezeu ca sursă a existenţei şi ca sens ultim al existenţei create", a spus Întâistătătorul Bisericii noastre. A doua problemă despre care a vorbit Patriarhul României este cea a mişcărilor sectare, schismatice şi unele eterodoxe cu un pronunţat caracter prozelitist. "Este nevoie, pe de o parte, să apărăm credinţa într-o lume care devine din ce în ce mai mult o lume a necredinţei, iar pe de altă parte, cu discernământ să distingem între dreapta credinţă şi credinţele false sau curentele religioase sincretiste", a adăugat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.