Hramul Sfântului Ilie în Transilvania
Numeroase locaşuri de cult din Transilvania şi-au sărbătorit hramul la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie. Credincioşii au participat în număr mare la slujbe, primind binecuvântări arhiereşti şi îndemnuri de a fi mereu aproape de Biserică.
Sărbătoarea hramului de la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ din Pelişor, judeţul Sibiu, a adunat mulţimi de credincioşi din localităţile apropiate de aşezământul monahal, precum şi mulţi pelerini veniţi din alte locuri ale ţării. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la Altarul de vară al mănăstirii. Din soborul slujitor au făcut parte protopopul de Mediaş, Ovidiu Găban, protopopul de Agnita, Mihai Naicu, preoţi de la parohiile din jurul mănăstirii şi oaspeţi din alte eparhii. Mulţi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos şi au primit har şi binecuvântare în această zi de mare sărbătoare.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a vorbit credincioşilor despre viaţa, minunile şi virtuţile Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Ierarhul i-a îndemnat să urmeze exemplul acestui mare sfânt al Vechiului Testament şi să aibă credinţă şi nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, în toate împrejurările vieţii.
„Sfinţii lui Dumnezeu, cei care au trăit o viaţă asemenea nouă, ne sunt alături şi ne ocrotesc. Nu doar cei care poartă numele Sfântului Ilie trebuie să se bucure astăzi, ci orice credincios adevărat care se închină lui Dumnezeu şi îl cheamă pe Sfântul Ilie în ajutor. Bucuria aceasta trebuie împărţită celor trişti şi necăjiţi, trebuie dusă celor care n-au sprijin şi ajutor decât de la Dumnezeu, pentru că suntem obligaţi ca în mărturia credinţei noastre pe care o facem prin apropierea noastră de Biserică, prin participarea la Sfânta Liturghie, să continuăm cu faptele bune, cu faptele milei trupeşti şi cu ajutorarea celor care se află în necaz“, a spus ierarhul. La final, stareţa mănăstirii, monahia Teoctista Ababei, i-a mulţumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă obştii de maici şi duhovnicului Iulian Ababei, dar şi credincioşilor şi pelerinilor. Stareţa i-a oferit ierarhului în dar o icoană a Sfântului Ilie şi a mulţumit apoi tuturor binefăcătorilor acestei mănăstiri întemeiate în urmă cu zece ani, pe meleagurile binecuvântate dintre oraşele Mediaş şi Agnita.
IPS Mitropolit Andrei la Băişoara
Pelerini din diferite zone ale ţării au ales să sărbătorească praznicul Sfântului Ilie Tesviteanul la mănăstirea din comuna clujeană Băişoara, aşezământ monahal aflat sub ocrotirea marelui proroc. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu ocazia hramului de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, pe Altarul de vară din preajma mănăstirii, în prezenţa Preasfinţitului Vasile Someşeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi a unui număr impresionant de preoţi. În cadrul slujbei, diaconul Gelu Săvărăşan a fost hirotonit preot pe seama comunităţii de rromi de la Pata Rât, având misiunea de a-i ajuta pe cei ce locuiesc aici să se apropie de biserică şi de Dumnezeu. Credincioşii care au luat parte la sărbătoarea hramului au primit îndemnuri folositoare din partea Părintelui Mitropolit, care le-a explicat că Sfânta Liturghie este criteriul adevărului în Biserica creştină, aşa cum pe vremea lui Ilie criteriul credinţei adevărate a fost jertfa pe care Dumnezeu a aprins-o cu foc din cer. Mulţime de credincioşi, printre care mulţi copii şi tinerii, s-au împărtăşit la finalul slujbei cu Sfintele Taine, cu toţii primind din partea obştii mănăstirii mici pachete cu sarmale şi cozonac.
Mănăstirea de la Băişoara a fost înfiinţată în anul 1995 ca schit, iar un an mai târziu a primit statut de mănăstire. Potrivit părintelui stareţ Iacob Rus, la început a fost ridicat un paraclis de lemn, iar mai apoi corpul de chilii. În 1999 s-a început ridicarea unei biserici în stil bizantin - după modelul bisericii Mănăstirii Sinaia -, care acum se află la stadiul de pictură.
Slujire arhierească la Mănăstirea Albac
Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie“ de la Albac, Protopopiatul Câmpeni, a îmbrăcat straie de sărbătoare cu prilejul cinstirii ocrotitorului ei - unul dintre cei mai importanţi proroci din Vechiul Testament, ce a întors poporul evreu la închinarea adevăratului Dumnezeu şi a pedepsit prorocii mincinoşi ai lui Baal. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie şi a binecuvântat mulţimea de pelerini care a participat cu bucurie la hramul mănăstirii din Munţii Apuseni.
În cuvântul de învăţătură adresat obştii monahale şi credincioşilor prezenţi, IPS Arhiepiscop Irineu a prezentat viaţa Profetului Ilie care a trăit în secolul al IX-lea înainte de Hristos şi care se trăgea din neamul lui Aaron. În continuare, ierarhul a detaliat virtuţile celui mai mare dintre profeţii evrei, între care strălucesc credinţa vie şi puternică în Dumnezeul Cel adevărat, râvna neobosită şi zelul pentru cinstirea Lui, precum şi sensibilitatea profetului, la care a ajuns în timp, împlinind lucrarea încredinţată de Sus.
Hram la Nuşeni, Bistriţa-Năsăud
Peste 3.000 de oameni au ales să se roage de praznicul Sfântului Proroc Ilie la Mănăstirea din localitatea bistriţeană Nuşeni. Aici, sărbătoarea a început din ajun cu slujba Privegherii, oficiată de Preasfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, slujbă care s-a finalizat cu un cuvânt de învăţătură rostit de părintele ieromonah Benedict Vesa. Monahii şi credincioşii au continuat rugăciunea şi pe parcursul nopţii, iar ziua au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Macarie, pe Altarul de vară din curtea mănăstirii şi în prezenţa unui sobor de peste 40 de preoţi. Oamenii au primit îndemnuri duhovniceşti atât din partea ierarhului, cât şi din partea părintelui Patriciu Vlaicu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Din soborul de preoţi au făcut parte alţi duhovnici de mănăstiri, monahi şi preoţi de mir, care au înfrumuseţat prin prezenţa lor sărbătoarea de la Nuşeni, conform părintelui Alin Pop. (Pr. Florin Croitoru, Ştefan Mărculeţ, Andreea Pâgleşan, Alexandra Andereş)