Hramul Sfântului Ioan Valahul la Turnu Severin
Credincioşii severineni au participat joi, 12 mai, la hramul Bisericii „Sfântul Ioan Valahul”. Sfântul locaş se găseşte în cartierul Dudaşul Schelei. Sfânta Liturghie în zi de hram a fost săvârşită de PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Biserica severineană `Sfântul Mare Mucenic Ioan Valahul” se află în cartierul Dudaşul Schelei şi a fost ridicată în parohia înfiinţată în anul 2004. La 23 august 2006 a fost pusă piatra de temelie pentru locaşul de cult, iar lucrările de construcţie au început chiar de a doua zi. După ce în 2009 a fost gata de a primi pictura murală, în anul 2011, biserica a fost binecuvântată de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, pentru a se putea săvârşi la Altarul ei Sfânta Liturghie şi celelalte rânduieli bisericeşti.