Hramul Sfinţilor Împăraţi
Mii de credincioşi au participat la hramurile lăcaşelor de cult de pe cuprinsul Transilvaniei închinate Sfinţilor Împăraţi. Ierarhii au arătat importanţa moştenirii spirituale şi culturale a acestora
Aproape două mii de credincioşi au participat la hramul mănăstirii bistriţene Dobric. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, pe altarul de vară, înconjurat de un sobor de peste 30 de preoţi şi diaconi, între care pr. inspector Nicolae Buda, exarhul mănăstirilor, arhim. Dumitru Cobzaru, protopopul de Beclean, Doru Zimveliu.
Părintele Mitropolit a vorbit despre modelul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru societatea de astăzi, subliniind o parte dintre virtuţile acestora: „înţelepciunea lui Solomon, blândeţile lui David şi dreapta credinţă a Apostolilor".
„În ce priveşte înţelepciunea, atunci când toată lumea era păgână, Dumnezeu i-a dat intuiţia să înţeleagă că viitorul este al Bisericii Creştine. Sfântul împărat Constantin a fost cel care a pus bazele Europei moderne, prin credinţa în Domnul Iisus Hristos“, a spus IPS Mitropolit Andrei, adăugând că Europa, şi nu numai, are temelie creştină. Credincioşii au ascultat pricesne cântate de Cornelia Ardelean Archiudean, Alexandru Pugna şi un grup de tinere îmbrăcate în costume tradiţionale. Duhovnicul mănăstirii, părintele Siluan Fărcaş, i-a mulţumit ierarhului pentru prezenţă şi i-a oferit icoana Sfinţilor Împăraţi. Cu această ocazie, duhovnicul mănăstirii a fost ridicat la rangul de protosinghel. Ierarhul a oferit şi diplome de aleasă cinstire arhim. Dumitru Cobzaru, pr. prof. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană, protopopului de Beclean, Doru Zimveliu, preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud, Emil Radu Moldovan şi Alexandru Pugna şi a altor susţinători ai mănăstirii. Apoi, IPS Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie a Căminului pentru persoane vârstnice cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ ce va fi construit în curtea mănăstirii.
Sfinţii Împăraţi prăznuiţi la Oradea
Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena au fost prăznuiţi cu mare bucurie duhovnicească şi în Episcopia Oradiei. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei“ din Oradea, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi.
PS Sofronie a pus în lumină rolul determinant al Sfinţilor Împăraţi în acordarea libertăţii de exprimare şi manifestare a creştinismului prin Edictul de la Milano.
„Biserica neamului nostru românesc, împreună cu Biserica din Grecia, şi implicit popoarele român şi elen, sunt deţinătoarele directe şi principale ale splendidei moşteniri imperiale creştine ortodoxe. Noi, cei din Răsăritul creştin, din partea imperiului unde Sfântul Constantin cel Mare a întemeiat Constantinopolul, Noua Romă, la anul 330, am rămas fideli păstrători ai moştenirii culturale şi spirituale a Imperiului creştin inaugurat de Sfântul Constantin cel Mare“, a spus PS Sofronie, care a adăugat că toţi domnitorii şi voievozii din ţara noastră au fost ctitori de locaşuri sfinte şi apărători ai credinţei creştine, urmând modelul sfinţilor prăznuiţi. După Sfânta Liturghie, ierarhul a oficiat slujba Parastasului pentru pomenirea ctitorilor noii Catedrale Episcopale din Oradea şi a celor adormiţi care au purtat numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. De asemenea, la final, i-a felicitat pe credincioşii care şi-au serbat onomastica.
Biserică târnosită
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a târnosit Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Parohia Recea Mică, Protopopiatul Zalău şi a săvârşit, apoi, Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte membri ai Permanenţei Consiliului eparhial, protopopii şi alţi preoţi din parohiile învecinate. La final, primarul comunei Vârşolţ i-a acordat parohului Mihai Dobocan titlul de „Cetăţean de onoare“ al comunei. Parohia Recea Mică a fost înfiinţată în 2006, iar părintele Mihai Dobocan este primul preot al comunităţii. Primele slujbe s-au săvârşit în şcoala dezafectată, apoi, în acelaşi an, a fost sfinţită, de PS Petroniu, piatra de temelie pentru noua biserică. Prin strădania celor 26 de familii, a celor 24 de văduvi din localitate, şi a altor binefăcători, biserica s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare pentru târnosire.
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit şi a predicat în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Satu Mare. La sfârşitul Sfintei Liturghii, elevii câştigători ai concursului „Bucuria de a fi creştin“ din parohie, au primit diplome din partea ierarhului şi consiliului local, prin primarul Dorel Coica. Edilul a conferit PS Iustin Sigheteanul titlul de „Cetăţean de Onoare“ al Municipiului Satu Mare. Ierarhul a oferit, în dar, o icoană şi un album cu bisericile noi construite în episcopie, după 1990, anul reactivării acesteia. PS Iustin Sigheteanul a reafirmat dorinţa episcopiei ca Sfinţii Împăraţi să devină ocrotitorii Municipiului Satu Mare.
Hramuri în Ardeal
La hramul Bisericii din Parohia „Valea Cetaţii“, Braşov, Sfânta Liturghie fost a oficiată de parohul Corneliu Gârbacea, într-un sobor din care au făcut parte mai mulţi preoţi din oraş. Aici s-a slujit şi Parastasul pentru preoţi slujtori, ctitori, binefăcători şi enoriaşi adormiţi. În cadrul procesiunii hramului, s-a înconjurat biserica, făcându-se câte o oprire pe fiecare latură, unde s-a citit câte o pericopă evanghelică şi s-a rostit câte o ectenie. În curtea bisericii s-a împărţit, apoi, credincioşilor participanţi, milostenie de hram. În calitate de invitaţi, au fost prezenţi la haram 29 de preoţi ortodocşi din oraş şi împrejurimi şi preoţi de la alte cultele creştine din Braşov.
Liceul Tehnologic „Ioan Lupaş“ din Sălişte, judeţul Sibiu, şi-a sărbătorit hramul cu o procesiune cu icoana Sfinţilor Împăraţi, ce a adunat copiii îmbrăcaţi în portul Mărginimii Sibiului, la Biserica „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Mucenic Oprea“. Cadrele didactice şi elevii au participat la Sfânta Liturghie şi la slujba Parastasului pentru cadrele didactice si elevii trecuţi la cele veşnice, urmată de un Te Deum oficiat în curtea şcolii de preoţii din Sălişte conduşi de protopopul Ioan Ciocan.
Şi vârstnicii de la Căminul „Christiana“, din Săcele, judeţul Braşov, i-au cinstit pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, în mod deosebit, la capela aşezământului, unde s-a oficiat Sfânta Liturghie. Două maici de la Mănăstirea Buneşti, judeţul Braşov, au poposit în mijlocul bătrânilor pentru a-i felicita şi pentru a le aduce un cuvânt de îmbărbătare.