Hramul și punerea pietrei de temelie la o mănăstire mehedințeană
Mănăstirea Coşuştea-Crivelnic din județul Mehedinți și-a cinstit duminică, 15 mai, ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit Sfânta Liturghie la așezământul monahal și a pus piatra de temelie pentru noua biserică.
Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a rostit la finalul Sfintei Liturghii un cuvânt de învățătură, arătând importanța rugăciunii obștești în cadrul Sfintei Liturghii în duminici și sărbători. De asemenea, Preasfinția Sa a amintit câteva repere din istoria mănăstirii vizitate, dar și din viața Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare, ocrotitorul acestei vetre monahale. În finalul cuvântului, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să sprijine mănăstirile, pentru că aici monahii și monahiile înalță rugăciuni pentru toată lumea și pentru binele obștesc.
În continuare, ierarhul, împreună cu soborul de slujitori, a pus piatra de temelie a noii biserici a mănăstirii, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Pahomie cel Mare. Răspunsurile liturgice și cântările de la slujba sfințirii pietrei de temelie au fost date de către Grupul psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.
Vechea mănăstire Coșuștea-Crivelnic și-a început activitatea în timpul Sfântului Nicodim de la Tismana, care a stat o perioadă în zona Ilovățului. Prima atestare documentară datează din anul 1493. A funcționat până în secolul al 18-lea, când apare consemnată în Catagrafiile Mânăstirilor Oltene în rândul „capelelor” cu denumirea de „Sfânta Mânăstire Crivelnicul”.
Mănăstirea a fost reînființată în anul 2005 în cadrul Protoieriei Baia de Aramă. În prezent obștea este condusă de maica stareță Valentina Pintilie.
Prin redeschiderea acestei vetre monahale în locurile pitorești pe unde a trecut Sfântul Nicodim de la Tismana se va construi un centru de spiritualitate și de întărire a activității misionare.