Hramul singurei mănăstiri ortodoxe din Țara Cantoanelor

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 02 Octombrie 2024

Marți, 1 octombrie, singura mănăstire ortodoxă din Les Sciernes d’Albeuve, Elveția, și-a cinstit hramul, prăznuind Acoperământul Maicii Domnului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit în seara zilei de luni, 30 septembrie, slujba Privegherii, iar în ziua hramului, Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici din Elveția.

Ierarhul a rostit la momentul rânduit un cuvânt de învățătură, amintind faptul că sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului face pomenirea unei mari minuni care a avut loc în data de 1 octombrie 911 în biserica din Vlaherne: „În timpul Privegherii, Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos și ucenicul său, Epifanie, au văzut-o pe Maica Domnului coborând în biserică, însoțită de îngeri și de sfinți. Ea s-a rugat îndelung pentru întreaga lume și și-a întins sfântul ei Acoperământ peste cei prezenți la slujbă, simbol al ocrotirii sale pentru toți dreptslăvitorii creștini. Aceasta a fost o dovadă a dragostei și a grijii Maicii Domnului pentru toți cei care își pun nădejdea în ocrotirea ei”.

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” a fost înființată în anul 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, care a delegat-o pe monahia Antonia Peleanu să găsească un loc potrivit pentru aşezământ. Mănăstirea îi are ca ocrotitori și pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfântul Ierarh Ioan Maximovici. Încă de la înființare, aici s-au desfășurat activități cu caracter spiritual, educativ, cultural, social, caritabil și de promovare a patrimoniului românesc, mănăstirea devenind o adevărată oază ortodoxă în Elveția, informează site-ul episcopia-italiei.it.