Hramul tradiţional al Mănăstirii Mălineşti din judeţul Vaslui

Un articol de: Constantin Ciofu - 08 Octombrie 2012

 

Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat ieri Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Mălineşti din judeţul Vaslui. Potrivit tradiţiei, hramul acestei aşezări monahale este prăznuit în prima duminică după sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului.

Mănăstirea Mălineşti, una dintre cele mai vechi aşezări monahale din judeţul Vaslui, se află în codrii ce despart comunele Gârceni şi Băceşti, în dealul numit popular "Dealul Schitului". Este situată la 46 kilometri nord-vest de Vaslui şi la patru kilometri nord-vest de satul Gârceni. A fost ctitorită în 1762 şi reconstruită în 1826 pe locul unde se află astăzi bisericuţa din lemn. Pe atunci mănăstirea avea 18 vieţuitori. După secularizarea averilor mănăstireşti din 1864, a fost biserică de mir. Cu timpul, biserica parohială a ajuns în stare de ruină. Între anii 1925 şi 1928 a fost renovată cu ajutorul financiar al familiei mareşalului Prezan. După renovare, devine schit de călugăriţe. Aici, maicile aveau ţesătorie, confecţionând pânză din bumbac, şi atelier de covoare. Pe lângă schit a funcţionat o şcoală de cântăreţi bisericeşti. După 1959, ca urmare a Decretului 410, schitul a fost desfiinţat. S-a reînfiinţat în 1990 cu obşte de călugări. "În anul 1995, vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareş a sfinţit locul pentru ridicarea paraclisului mănăstirii şi a noului corp de chilii, cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului" şi "Sfânta Cuvioasă Parascheva". În anul 2004, s-a finalizat pictura paraclisului, iar în anul 2005, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, a sfinţit trapeza şi chiliile mănăstirii. În ultimul an a fost înfrumuseţat agheazmatarul cu icoane şi s-a ridicat o clopotniţă din lemn. De asemenea au fost efectuate o serie de lucrări de întreţinere la complexul monahal", a amintit protos. Filip Mercaş.Mănăstirea Mălineşti din judeţul Vaslui a fost ieri loc de pelerinaj pentru pelerinii din mai multe zone ale judeţului Vaslui. Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" a acestei aşezări monahale a îmbrăcat straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Corneliu. Din soborul de preoţi au făcut parte pr. Marin Tudorică, secretar eparhial al Episcopiei Huşilor, arhim. Serafim Bodnar, consilier economic al Episcopiei Huşilor, protos. Iorest Matei, exarhul mănăstirilor din Eparhia Huşilor, pr. Paul Rariţă, consilier administrativ al Episcopiei Huşilor, şi pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui. "A fost o zi deosebită, iar PS Corneliu a apreciat starea spirituală a celor peste o mie de credincioşi. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi. Pentru noi, venirea Preasfinţitului Corneliu şi binecuvântarea prin Sfânta Liturghie reprezintă o încununare a slujbelor pe care le oficiază soborul mic al mănăstirii noastre. Alături de pelerinii care vin frecvent la sfintele slujbe săvârşite în biserica acestei aşezări monahale, ne-am străduit să-l primim pe ierarhul nostru cu toată dragostea. Am dorit astfel să oferim hramului Mănăstirii Mălineşti frumuseţea cuvenită pentru a trăi o bucurie spirituală", a relatat protos. Filip Mercaş, stareţul Mănăstirii Mălineşti.