Hramul unei biserici din județul Prahova
Sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, 15 august, este un prilej de bucurie duhovnicească pentru Parohia Provița de Sus din localitatea Provița de Sus, Protoieria Câmpina, județul Prahova, care va sărbători hramul bisericii prin evenimente duhovnicești și liturgice. Hramul parohiei va debuta miercuri, de la ora 18:00, când vor fi săvârșite slujba Vecerniei și Prohodul Maicii Domnului de către un sobor de preoți, și va culmina în dimineața zilei de joi, atunci când va fi oficiată Sfânta Liturghie. Credincioșii care doresc să ia parte la momentele de bucurie ale acestei parohii sunt așteptați la biserica parohială, aflată pe strada Principală la numărul 75, în localitatea Provița de Sus, județul Prahova, ne-a transmis pr. paroh Daniel-Valentin Rândașu.