Hramul unei biserici din Tulcea
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe parohii tulcene, s-a aflat miercuri, 17 ianuarie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” din Tulcea, prilej cu care a oficiat Sfânta Liturghie.
La slujbă au participat numeroși credincioși, iar în cuvântul de învățătură Preasfinția Sa le-a vorbit acestora despre importanța vieții și activității Sfântului Antonie cel Mare pentru organizarea monahismului din primele secole ale creștinismului, amintind și despre evlavia credincioșilor către acest sfânt.
În cadrul slujbei au fost pomeniţi ctitorii şi binefăcătorii bisericii, precum şi vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului, pentru care, la finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată și o slujbă de pomenire.
În cadrul Sfintei Liturghii s-au înălțat atât rugăciuni de mulțumire pentru cei care și-au serbat ziua onomastică, dar și rugăciuni pentru pacea lumii.
La finalul slujbei, credincioșii participanți au primit din partea parohiei peste 150 de pachete cu alimente.