Hramul unei parohii românești din Spania
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă românească „Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul” din Alcañiz, Spania, care și-a sărbătorit hramul. Alături de ierarh au slujit părintele Marius Pârvulescu, parohul comunității, și arhidiaconul Casian Nemet. La slujbă a fost prezent Miguel Ángel Estevan Serrano, primarul orașului Alcañiz.
La final, părintele paroh Marius Pârvulescu a adus cuvinte de aleasă recunoștință Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru bucuria de a fi împreună la acest ceas de sărbătoare și pentru părinteasca purtare de grijă arătată comunității din Alcañiz, mulțumind, de asemenea, tuturor credincioșilor care, prin prezența și rugăciunea lor, au înfrumusețat prăznuirea hramului bisericii, conform obispadoortodoxo.es.