Hramul unei parohii românești din Spania

Data: 20 Mai 2026

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 17 mai, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Figueres, Spania, care și‑a sărbătorit cu anticipație hramul. Împreună cu ierarhul a slujit un sobor din care a făcut parte și părintele Laurențiu Rezeanu, parohul comunității.

„Prin această minune, Hristos ne arată că a venit să vindece nu doar trupul, ci mai ales sufletul omului. Păcatul aduce întuneric și depărtare de Dumnezeu, iar Hristos este «Lumina lumii». Orbul L‑a ascultat cu smerenie: s‑a dus, s‑a spălat la scăldătoarea Siloamului și a văzut. Iar credința lui a crescut treptat, până când a mărturisit: «Cred, Doamne!»”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.

Părintele paroh Laurențiu Rezeanu a primit Crucea „Sfântul Apostol Iacob”. Prezbitera Cătălina Rezeanu a primit Diploma „Sfântul Apostol Iacob”, cu medalie, informează obispadoortodoxo.es.