Hramuri de parohii şi instituţii şcolare
Parohii şi instituţii de învăţământ, mai ales teologic, din întreaga ţară au organizat luni, 25 ianuarie, mai multe manifestări în cinstea ocrotitorului lor, Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului.
Cadrele didactice şi elevii Liceului „Grigore Tocilescu” din oraşul Mizil, județul Prahova, l-au sărbătorit luni, 25 ianuarie, pe ocrotitorul spiritual. Evenimentul festiv a debutat cu slujba de Te Deum, oficiată de un sobor de slujitori, condus de pr. protoiereu Ionuţ Negoiţă, al Protoieriei Urlaţi. De asemenea, în semn de recunoştinţă, a fost săvârşită şi o slujbă de pomenire a profesorilor, elevilor şi tuturor ostenitorilor din cadrul liceului care au adormit întru Domnul. „De 10 ani, în ziua de sărbătorire a Sfântului Grigorie Teologul, este organizată «Ziua Liceului Grigore Tocilescu» din Mizil, ca urmare a parteneriatului Biserică-Şcoală încheiat între Parohia «Adormirea Maicii Domnului»-Mizil, prin pr. paroh Gheorghe Croitoru, şi Liceul «Grigore Tocilescu», prin directorul instituţiei, prof. Victor Minea. După slujbele de mulţumire şi de pomenire au urmat un scurt program artistic, pregătit de elevii liceului, şi alocuţiunile invitaţilor. La aniversare au participat profesori, elevi şi preoți din Mizil, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.
Delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost pr. David Pestroiu, consilier eparhial la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul, care a felicitat colectivul profesoral şi elevii prezenţi. În semn de preţuire şi de recunoştinţă pentru merite deosebite în păstrarea credinţei strămoşeşti şi promovarea culturii creştine, domnul director Victor Minea a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Diploma omagială «Sfântul Ioan Gură de Aur» împreună cu medalia. De asemenea, domnul director a înmânat invitaţilor Diploma omagială «Grigore Tocilescu»”, a precizat diac. Alexandru Croitoru.
Credincioşi ai Parohiei „Sfântul Grigorie Teologul“ din Galaţi l-au sărbătorit pe ocrotitorul lor, participând, alături de soborul clericilor slujitori, la slujbele bisericeşti. „În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa rugătoare a copiilor şi tinerilor elevi, a membrilor organismelor parohiale şi a celor câteva sute de credincioşi din parohie şi din municipiu. La finalul slujbei, 7 elevi cu rezultate deosebite la învăţătură, olimpici la diferite discipline de studiu, de la Şcoala Gimnazială Nr. 11, au fost premiaţi, oferindu-li-se daruri de carte şi icoană, precum şi premii în bani. De asemenea, chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat şi a împărţit credincioşilor prezenţi cele peste 500 de pachete cu alimente, arătând că hramul parohiei «adună credincioşii ca dar şi doar darurile credincioşilor sunt cu adevărat semnele iubirii faţă de toţi întreolaltă, chemaţi permanent cu fluierul cel păstoresc al Sfântului Grigorie Teologul». La final, chiriarhul Dunării de Jos a vizitat şantierul bisericii mari, prilej cu care a constatat temeinicia lucrărilor efectuate până în prezent şi a oferit îndrumări pentru continuarea acestora”, a precizat pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi mass-media eparhial.