Hramuri la mănăstirile transilvane
Înălţarea Sfintei Cruci este praznicul ce face din Schitul Sădinca, judeţul Sibiu, un important loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi din Ardeal, dar şi din alte părţi ale ţării. Alte pelerinaje importante au avut loc, cu ocazia hramului, la mănăstirile Căşiel, judeţul Cluj, Lupşa, judeţul Alba, Prislop, judeţul Hunedoara, şi Săpânţa - Peri, judeţul Maramureş. Slujbe arhiereşti în cinstea praznicului s-au oficiat şi la Catedrala episcopală din Oradea, precum şi în localitatea sălăjeană Chizeni, unde a fost târnosit un nou lăcaş de cult.
Sfânta Liturghie a fost oficiată la Schitul Sădinca de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la altarul de vară, iar din soborul de preoţi au făcut parte arhimandritul Visarion Joantă, exarhul mănăstirilor în Arhiepiscopia Sibiului, protosinghelul David Stoica, inspectorul eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Corneliu Voinea, protopopul de Sibiu, pr. Ioan Coşa, protopopul de Sălişte, pr. Ioan Ciocan şi alţi slujitori. În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre semnificaţiile Sfintei Cruci, despre evenimentul istoric al descoperirii şi înălţării Sfintei Cruci din anul 335, a explicat mărturisirea de credinţă exprimată prin însemnare cu Sfânta Cruce şi a tâlcuit textele biblice citite la Apostolul şi Evanghelia de la Sfânta Liturghie. Ierarhul a oferit distincţia "Crucea şaguniană pentru mireni" unei binefăcătoare a schitului şi a Centrului eparhial din Sibiu, Mihaela Mihnea. Protos. David Stoica a mulţumit ierarhului pentru vizită şi i-a oferit un engolpion. La rândul ei, primarul comunei Loamneş, Maria Greavu, a mulţumit IPS Laurenţiu pentru prezenţa la schit şi a anunţat că s-a aprobat asfaltarea drumului către Sădinca. Hram la Căşiel La hramul Mănăstirii Căşiel, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. IPS Andrei le-a vorbit credincioşilor despre iubirea supremă a Mântuitorului Hristos pentru omenire. La hram au participat peste 3.000 de oameni din diferite părţi ale ţării, care au venit de joi, 13 septembrie, pentru a participa la toate slujbele oficiate cu ocazia hramului şi pentru a se închina la părticica din lemnul Sfintei Cruci şi sfintelor moaşte din mănăstire. Sărbătoarea Mănăstirii Lupşa Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi, a oficiat Sfânta Liturghie cu ocazia hramului la Mănăstirea Lupşa şi a rostit un cuvânt de învăţătură pentru miile de credincioşi participanţi. Întemeiată de călugării ce sihăstreau în Ţara Moţilor, Mănăstirea Lupşa este una din cele mai vechi aşezări monahale de pe Valea Arieşului. Biserica de lemn datează din 1429 şi îl are ca ctitor pe boierul Stanislav, din familia cneazului Cândea de la Lupşa. În 1820 mănăstirea a fost desfiinţată, iar călugării au fost alungaţi de autorităţile habsburgice. La praznicul Înălţării Sfintei Cruci din 1980, cu ocazia resfinţirii bisericii, oficiată de episcopul Emilian Birdaş, mănăstirea a primit hramul "Înălţarea Sfintei Cruci". În prezent, monahii se roagă într-un nou şi spaţios paraclis cu hramul "Cuviosul Siluan" şi sunt aproape de finalizarea unui complex ce include stăreţia, trapeza, biblioteca şi noile chilii. În 2004, mănăstirea a primit din partea arhimandritului Efrem, egumenul Mănăstirii Vatopedi din Sfântul Munte Athos, o icoană a Maicii Domnului ferecată în argint, copie fidelă a icoanei "Paramythia" (Mângâietoarea) de la Vatopedi. Slujbă arhierească la noua Catedrală episcopală orădeană La Catedrala episcopală "Învierea Domnului" şi "Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei" din Oradea, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Sofronie, înconjurat de slujitori ai lăcaşului de cult, în prezenţa unui mic fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei şi de Viaţă făcătoarei Cruci. PS Sofronie a hirotonit pe diac. Andrei Ionuţ Laza ca preot misionar pentru Protopopiatul Beiuş, la Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" şi "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Parohia Cucuceni, iar pe absolventul de teologie Ioan Mihael Trip ca diacon misionar pentru Protopopiatul Tinca, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Vintere. Noul preot a primit şi hirotesia de duhovnic. În cuvântul de învăţătură, PS Sofronie a vorbit despre importanţa Sfintei Cruci. "Prin rânduiala proniei dumnezeieşti, anul acesta avem şi noi la Catedrala episcopală cea nouă din Oradea, până la 30 septembrie, spre cinstire şi închinare, o cruce în care este aşezată o mică părticică din adevărata Cruce pe care a fost răstignit Domnul Hristos", a spus ierarhul. La finalul slujbei, credincioşii au avut posibilitatea să se închine şi să sărute crucea ce adăposteşte fragmentul sfânt. Sfinţire în localitatea sălăjeană Chizeni Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a târnosit biserica din filia Chizeni, Parohia Dobrocina, din Protopopiatul Jibou, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, între care s-a aflat şi pr. protopop Dan Dregan. Pentru lucrările efectuate la lăcaşul de cult, cât şi pentru cele în plan pastoral, pr. paroh Florin Marian Pop a fost hirotesit sachelar. În cuvântul de învăţătură, PS Petroniu a felicitat pe pr. Paul-Iulian Chiroban, în timpul păstoririi căruia s-au început lucrările la biserică, şi pe pr. Florin-Marian Pop, precum şi pe credincioşi, pentru lucrări şi jertfelnicie. Ierarhul a continuat apoi cu tâlcuirea Evangheliei zilei şi a expus istoria lemnului Sfintei Cruci. Hram la Mănăstirea Prislop La Mănăstirea Prislop, Sfânta Liturghie a fost săvârşită pe o scenă amplasată în apropierea bisericii. Alături de Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, au fost prezenţi la hram Preasfinţitul Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Daciei Felix, Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În cuvântul de învăţătură, PS Daniil a vorbit despre sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, care întinde un pod de lumină până în Vinerea Patimilor, ziua răstignirii Mântuitorului, iar PS Andrei Făgărăşanul a vorbit despre naşterea semnului Sfintei Cruci din punct de vedere istoric. PS Gurie a mulţumit ierarhilor, preoţilor şi diaconilor, precum şi obştii monahale, dar şi pelerinilor care au venit din toată ţara. După Sfânta Liturghie, soborul de clerici însoţit de credincioşi a urcat la mormântul părintelui Arsenie Boca, unde au săvârşit o slujbă de pomenire pentru cei care odihnesc în cimitirul mănăstirii. Mii de maramureşeni, îmbrăcaţi în renumitul port tradiţional, dar şi credincioşi de dincolo de Tisa, din Ucraina, au participat vineri, 14 septembrie, la hramul celei mai înalte biserici de lemn din Europa, biserica Mănăstirii Săpânţa - Peri. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhireu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de sobor de preoţi şi diaconi. Distrusă în 1703, Mănăstirea Săpânţa Peri a fost reconstruită recent, în apropiere de locul original, aflat în prezent în Ucraina. Piatra de temelie a fost pusă în 1997, lăcaşul fiind sfinţit în 2003. (Ştefan Mărculeţ, pr. Florin C. Ghiţ, pr. Florin Croitoru, pr. Cristian Rus)