Hramuri şi slujbe de pomenire pentru eroii patriei

Data: 22 Mai 2015

La sărbătoarea Înălţării Domnului din acest an au fost prăznuiţi şi Sfinţii Împăraţi întocmai cu apostolii, Constantin şi mama sa, Elena. După Sfânta Liturghie au fost oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc. Clopotele au fost trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară, iar la monumentele eroilor au fost depuse coroane de flori.

Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea bistriţeană Dobric, pe altarul de vară, alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa obştii monahale şi a sute de credincioşi. Ierarhul a arătat că "Domnul Hristos S-a înălţat la cer cu trupul nostru pământean; a ridicat firea omenească şi a aşezat-o de-a dreapta Tatălui, iar porţile Cerului ni le-a deschis - şi veţi vedea şi de ce: pentru că El aşteaptă ca toţi să ne sfârşim viaţa intrând prin porţile Cerului. Domnul Hristos înalţă întreaga fire omenească şi o aşază la dreapta Tatălui. Urmarea este că, de-a lungul veacurilor, milioane de oameni care L-au iubit pe Dumnezeu, care cred în Domnul Hristos, prin porţile Cerului intră în rai".

De asemenea, în cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit şi despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pomeniţi în ziua de 21 mai în calendarele ortodoxe: "Multe lucruri am mai putea spune despre acest mare praznic al Înălţării Domnului la Cer şi despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. Ei au dat libertate creştinilor. Trei sute de ani creştinii au fost prigoniţi şi sângele curgea ca apa, până în 313 când Sfântul Împărat Constantin dă decretul de libertate pentru creştini: decretul de la Milan. Pe icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care au avut credinţa cea adevărată şi, datorită ei şi practicării credinţei, prin porţile deschise au intrat în rai, între ei se află Sfânta şi de Viaţă făcătoarea Cruce".

Eroii neamului, pomeniţi la Dobric

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat slujba de Parastas pentru eroii neamului, apoi i-a premiat pe elevii bistriţeni care au participat la olimpiada de religie. Aceştia au primit diplome, iar cei clasaţi pe primele trei locuri au primit şi un premiu în bani. De asemenea, în cadrul slujbelor de la mănăstirea Dobric, Înaltpresfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a hirotonit un diacon şi un preot şi a conferit distincţia "Crucea Transilvană" părintelui Nicolae Lauruc, consilier al Vicariatului Ortodox Ucrainean din Sighetul Marmaţiei, pentru meritele deosebite în preoţie.

Mănăstirea cu hramul "Sfântul Evanghelist Luca" şi "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" de la Dobric a fost înfiinţată, ca un mic schit, în anul 1992. Un an mai târziu a devenit mănăstire. Biserica mare, aflată în construcţie, are hramul "Adormirea Maicii Domnului".

Slujbă arhierească la Mănăstirea Afteia

An de an, în ziua cinstirii Soborului Sfinţilor Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, Mănăstirea Afteia din judeţul Alba, îşi serbează hramul. În acest an, data de 21 mai a reunit atât ziua de prăznuire a sfinţilor cât şi Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Cu această ocazie, obştea aşezământului monahal de la Afteia şi numeroşii creştini de pretutindeni au trăit bucuria participării la Sfânta Liturghie oficiată de către Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Cu această ocazie, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură despre întreita sărbătoare, în care fiecare creştin are posibilitatea şi datoria de a se înălţa sufleteşte, după modelul şi cu ajutorul Domnului Iisus Hristos, întăriţi fiind de exemplul luminos al sfinţilor.

Mănăstirea de la Afteia, din Protopopiatul Sebeş, care este pusă sub ocrotirea Sfinţilor Împăraţi întocmai cu Apostolii Constantin şi a mamei sale Elena, a fost înfiinţată în secolul al XVI-lea şi este cunoscută sub numele de Sihăstria din Plăişor. În secolul al XVIII-lea, când mănăstirea avea la conducere pe Sfântul Cuvios Sofronie Mărturisitorul, obştea monahală a devenit principalul centru pentru apărarea credinţei strămoşeşti din zonă. Mănăstirea a fost dărâmată în anul 1778, iar cu o parte din materialul recuperat a fost construită actuala biserică de lemn din sat, douăzeci de ani mai târziu, în care se păstrează numeroase vestigii ale vechiului aşezământ. În 1975 s-a reluat tradiţia monahală, în acest moment vieţuind în mănăstire 15 vieţuitori, coordonaţi de către protosinghelul Ioan Paven, stareţul mănăstirii.

Înălţarea Domnului la Oradea

Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei s-a aflat la biserica militară cu hramurile "Înălţarea Domnului" şi "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din cadrul Garnizoanei Oradea, unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie. La slujbă au participat numeroase cadre militare active şi în rezervă, oficialităţi locale, judeţene şi centrale, dar şi mulţime de credincioşi. Cu toţii au fost prezenţi la Sfânta Liturghie pentru a-i comemora şi a le aduce un omagiu eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români. În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile praznicului Înălţării Domnului, dar şi despre importanţa pomenirii eroilor neamului românesc.

"Sărbătoarea de astăzi este cinstită în întreaga lume ortodoxă creştină cu foarte multă bucurie şi cu nădejde mare. Nădejdea care vine pentru tot sufletul credincios la acest mare şi luminat praznic al Înălţării Domnului vine din cuvântul cheie sub care stă întreaga sărbătoare de astăzi. Iar acest cuvânt cheie este "binecuvântarea", binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos. Toţi avem speranţă la propria noastră înviere, la mântuire, la sălăşluirea împreună cu Domnul la dreapta Tatălui, în vecii vecilor, datorită acestei binecuvântări pe care Domnul nostru Iisus Hristos, înălţându-Se la ceruri, o dăruieşte ucenicilor Săi şi, prin ei, Bisericii şi lumii", a spus PS Sofronie.

"Poporul nostru românesc, dintotdeauna, în această zi sfântă a binecuvântării Mântuitorului Iisus Hristos, numită în limba slavonă «spasitei», de unde în limba veche românească a trecut cuvântul «ispas», iar sărbătoarea Înălţării Domnului era numită în vechime Ispas, a ales ca să fie binecuvântate toate, nu doar oamenii, cei vii şi cei adormiţi, ci şi lumea întreagă să aibă parte de binecuvântare. De aceea, în această zi, în neamul nostru, încă din vechime, preoţii ieşeau cu mulţimea de credincioşi la binecuvântarea şi sfinţirea holdelor, pentru ca Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, să binecuvinteze şi pe oameni şi creaţia întreagă. Binecuvântând holdele, sunt binecuvântate şi pământurile, iar pământurile în care cresc holdele, ţarina noastră strămoşească este plină de osemintele înaintaşilor, de sfintele moaşte ale sfinţilor care s-au nevoit şi L-au mărturisit pe Hristos Domnul şi, adormind, s-au născut în ceruri, de osemintele binecuvântate şi scumpe nouă ale strămoşilor şi moşilor noştri, de osemintele tuturor eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în închisori, în lagăre, în exiluri, în deportări pentru Sfânta noastră Biserică strămoşească, pentru Legea Românească, pentru libertate şi demnitate naţională, pentru întregirea neamului".

După încheierea Sfintei Liturghii, a fost sfinţit noul steag de identificare al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria", filiala Bihor, despre care a vorbit celor prezenţi col. (r) ing. Dan Poinar, preşedintele asociaţiei.

Părintele Mircea Ioniţă, capelanul Garnizoanei Oradea, a mulţumit ierarhului pentru prezenţa la hramul bisericii militare, dar şi tuturor cadrelor militare şi oficialităţilor, subliniind importanţa rugăciunilor de pomenire ce se înalţă spre cer în această zi în care sunt cinstiţi şi comemoraţi eroii neamului românesc.

Apoi, toţi cei prezenţi s-au deplasat în procesiune de la biserica militară până la Cimitirul Municipal din Oradea, unde au continuat manifestările dedicate Zilei Eroilor cu o slujbă de pomenire a eroilor neamului românesc, iar la final au fost rostite alocuţiuni şi au fost depuse coroane, jerbe şi buchete de flori la monumentele eroilor. Evenimentul s-a încheiat prin defilarea Gărzii de Onoare.

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Cu prilejul sărbătorii Înălţării la cer a Domnului Iisus Hristos, Catedrala Episcopală din Zalău şi-a serbat hramul. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru diacon pe seama Catedralei Episcopale pe tânărul teolog Dan Balog. De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, după rostirea cuvântului de învăţătură, a fost săvârşită şi o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc. La orele 12:00 în toate bisericile din Eparhie au fost trase clopotele timp de un minut şi s-a ţinut un moment de reculegere pentru toţi cei care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune.

Catedrala Episcopală din Zalău este o construcţie impunătoare, lucrările la acest edificiu bisericesc începând imediat după revoluţia din decembrie 1989. Centrul cultural "Sfânta Vinere", cum mai este cunoscut acest edificiu, este format din mai multe componente: Biserica "Înălţarea Domnului", cu o capacitate de 5000 de locuri, spaţii muzeale pentru obiectele de patrimoniu aflate în custodia bisericii, situate la demisolul bisericii şi un paraclis cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". Pe lângă aceste spaţii se află şi obeliscul închinat eroilor neamului, care străjuieşte de o parte şi de alta intrarea în locaşul de cult şi care are o înălţime de 50 de metri. În vârful acestuia este montat un clopot cu greutatea de trei tone care, prin fiecare dangăt al său, înalţă o rugăciune pentru eroii în memoria cărora a fost ridicat locaşul de cult.

Locaşul de cult a fost declarat Catedrală episcopală în anul 2008, odată cu întronizarea Preasfinţitului Petroniu ca primul episcop al Sălajului. În prezent se lucrează la lucrările de finisaj exterior pentru a îmbrăca haină de sărbătoare în vederea târnosirii. Toate lucrările efectuate de-a lungul celor 25 de ani de când s-a purces la ridicarea acestui complex cultural-spiritual au fost efectuate sub coordonarea părintelui Ioan Ghiurco.

În prezent, pe lângă Catedrala Episcopală din Zalău se desfăşoară diferite activităţi sociale şi culturale. În acest sens, printr-un parteneriat cu Consiliul Judeţean Sălaj, au fost angajate două persoane care se ocupă cu îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice, cei din urmă fiind vizitaţi şi ajutaţi la procurarea celor necesare traiului zilnic. De asemenea, în spaţiile de la demisolul catedralei, an de an, cu sprijinul profesorilor din oraş sunt meditaţi gratuit elevii în vederea pregătirii pentru examenele de capacitate de la sfârşitul clasei a VIII-a sau bacalaureat. În custodia Catedralei Episcopale se află un număr de 1.800 de obiecte de patrimoniu, unele dintre ele fiind unicat.

Hram la Straja, Hunedoara

Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a slujit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a Schitului Straja, judeţul Hunedoara, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, PS Episcop Gurie a vorbit credincioşilor prezenţi despre binecuvântarea pe care Domnul Iisus Hristos o revarsă asupra tuturor, praznicul Înălţării Domnului fiind, pe de o parte, ultimul act pământesc al Mântuitorului, dar şi reaşezarea Sa în slava cerească.

De asemenea, ierarhul hunedorean a mai amintit despre menirea de a fi erou, această demnitate aparţinând celor care şi-au asumat crucea de chivernisitori ai păcii, propovăduitori ai binelui obştesc şi apărători ai libertăţii.

Conform tradiţiei deja bine întipărite în conştiinţa ortodoxă, după Sfânta Liturghie s-a făcut slujba Parastasului în cinstea eroilor români de pretutindeni, căzuţi pe câmpurile de luptă spre apărarea dreptei credinţe şi a neamului strămoşesc.

PS Iustin Sigheteanul, la Baia Mare

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţăţură în Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din municipiul Baia Mare. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de tineri ai filialei ASCOR Baia Mare.

De la ora 12.00, PS Iustin Sigheteanul a săvârşit slujba Parastasului pentru Eroii Neamului şi a participat la solemnităţile oficiale organizate cu acest prilej la Monumentul Ostaşului Român din Parcul Municipal Baia Mare.

La această manifestare au participat preoţi din cadrul tuturor structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, oficialităţi locale şi centrale, veterani şi militari activi ai Armatei Române, precum şi o mulţime de maramureşeni.

Au luat cuvântul oficialităţi locale şi judeţene şi au fost depuse coroane la Monumentul eroului necunoscut şi la obeliscul din Cimitirul ostaşilor români din diviziile 6 şi 7 infanterie, căzuţi în luptele din nordul Transilvaniei, în anul 1919. De asemenea, elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Iosif Mărturisitorul" din Baia Mare au depus flori la fiecare mormânt. Evenimentul s-a încheiat cu o paradă militară.

Eroii cinstiţi la Muntele Rece

La sărbătoarea Înălţării Domnului sunt pomeniţi eroii neamului românesc, în toate bisericile ortodoxe, la monumentele şi în cimitirele eroilor din ţară şi străinătate. Cei care s-au jertfit pentru ţară au fost comemoraţi şi la mănăstirea clujeană de la Muntele Rece, care şi-a serbat hramul "Înălţarea Domnului". La sărbătoarea aşezământului monahal a fost prezent exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, care a oficiat Sfânta Liturghie, iar la final a săvârşit, alături de un sobor de preoţi, un Parastas în Cimitirul Eroilor din apropierea mănăstirii, ne-a spus stareţul aşezământului monahal, părintele Arsenie Gălăţan: "Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem aceste zile de praznic luminos.

După Sfânta Liturghie am săvârşit Parastasul la Cimitirul din proximitatea sfintei noastre mănăstiri, după care au fost depuneri de coroane, parada şi onorurile militare".

Parastas pentru eroi la Hunedoara şi Deva

La Catedrala Eroilor din Hunedoara, după Sfânta Liturghie, ca şi în toate parohiile din ţară, a avut loc slujba Parastasului în cinstea celor care şi-au dat viaţa pentru idealurile patriei. După slujba de pomenire a eroilor, un grup de elevi de la Colegiul "Emanuil Gojdu" - Hunedoara (Şcoala Gimnazială Nr. 8 şi Nr. 3), şi Colegiul "Traian Lalescu" - Hunedoara (Şcoala Generală Nr. 4), au adus un pios omagiu celor care şi-au pus viaţa pentru semeni, pentru ţară, pentru credinţă, eroii neamului românesc.

Cu ocazia praznicului Înălţării Domnului, la Monumentul Eroilor Români din Deva a avut loc o slujbă de pomenire a tuturor eroilor neamului românesc, care şi-au dat viaţa pentru demnitatea şi libertatea poporului român. Slujba Parastasului a fost oficiată de un sobor de preoţi, reprezentanţi ai Episcopiei Devei şi Hunedoarei: părintele consilier administrativ Nestor Dinculeană, părintele inspector bisericesc Miron Pârva şi protopopul de Deva, Petru Costa.

Părintele consilier Nestor Dinculeană a transmis tuturor celor prezenţi mesajul Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, în care ierarhul a amintit de faptul că fiecare generaţie a avut parte de eroii săi care şi-au dat viaţa spre a împlini idealurile poporului, ei fiind cei care au intuit binele şi şi-au asumat pe deplin calitatea de mărturisitori ai acestuia.

În cinstea eroilor neamului românesc, reprezentanţii celor mai importante instituţii locale au depus la Monumentul Eroilor Români coroane de flori. Momentul comemorativ s-a încheiat cu o defilare a Gărzii de Onoare a Garnizoanei Hunedoara. (Pr. Florin Croitoru, pr. Cristian Rus, arhid. Adrian Onica, Alexandra Andereş, Oana Rusu)