Hramurile a două parohii românești din Regatul Suediei

Data: 10 Noiembrie 2022

La sărbătoarea Parohiei românești „Sfinții Arhangheli” din Borås, Regatul Suediei, marți, 8 noiembrie,  a fost adusă spre închinare icoana relicvar a Sfântului Ierarh Nectarie, care se păstrează la Centrul Episcopal din Stockholm. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. A fost cinstită în mod deosebit și Icoana Maicii Domnului „Floarea neveștejită”, care se păstrează în acest lăcaș de cult, precum și icoana relicvar a Sfântului Ierarh Nectarie adusă în procesiune de ierarhul locului, care a oficiat și un parastas pentru cei trecuți la Domnul și a oferit daruri copiilor.

Miercuri, 9 noiembrie 2022, și comunitatea parohială românească din orașul suedez Trollhättan, și-a sărbătorit ocrotitorul, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Episcopiei Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie de hram. Cei prezenți s-au putut închina la icoana relicvar a Sfântului Nectarie care se păstrează în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm. În cuvântul de învățătură adresat, ierarhul a vorbit credincioșilor despre viața plină de răbdare și iubire a Sfântului Ierarh Nectarie.

„În anul 1961, când a fost proclamat Sfântul Ierarh Nectarie ca sfânt al Bisericii noastre Ortodoxe, în Muntele Athos s-a creat într-o mănăstire o dispută, unii acceptau sfințenia acestui mare ierarh, iar alții o puneau la îndoială. Starețul, fiind un om foarte duhovnicesc, i-a chemat pe toți viețuitorii din acea mănăstire la o sinaxă și le-a spus: «Subiectul sfințeniei Părintelui Nectarie nu ar trebui să devină pricină de război, de dezbinare între frați și astfel să ne pierdem mântuirea. Haideți, preaiubiților, să postim și să ne rugăm trei zile ca să ne descopere Domnul Dumnezeul nostru dacă Gheronda Nectarie este sfânt sau nu este sfânt». Și toți viețuitorii acelei mănăstiri au ajunat și s-au rugat intens trei zile, iar în a treia zi, însuși Sfântul Ierarh Nectarie s-a arătat starețului acestei chinovii, care l-a recunoscut și a îngenuncheat cu evlavie înaintea sa, iar Sfântul Nectarie i-a spus acestui stareț: «Frate Atanasie, căci așa se numea, mergi și spune-le tuturor viețuitorilor din această mănăstire să nu se mai ostenească, fiindcă Atotmilostivul Dumnezeu mi-a dat darul sfințeniei și am fost sfințit pentru un singur motiv: pentru că eu întotdeauna am iertat!»”

La final, ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru cei adormiți și a oferit copiilor și credincioșilor iconițe și alte daruri.