Hristos Cel Neîncăput de ceruri Se lasă găzduit nouă luni de pântecele Preacuratei Maria

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 24 Martie 2018

Nazaret, oraşul în care Maria a primit vizita lui Gavriil Arhanghelul. Nazaret, locul în care Iisus Cel Veşnic de zile, cu încuviinţarea Mariei, S-a coborât din înaltul Cerului în pântecele ei, ca să „împrumute" trup din trupul ei şi sânge din sângele ei. Nazaret, împletirea Cerului cu viaţa pământului, căci Hristos, Veşnicul Născut din Tatăl fără de mamă, Care a creat universul cu milioane şi miliarde de galaxii, Se pogoară din slava cerească, lăsându-Se găzduit de o celulă umană, născându-Se din mamă, fără de tată.

După nouă luni, crescând cuminte şi ascultător în pântecele binecuvântatei Sale Maici, potrivit rânduielii omeneşti, la 25 decembrie îşi dezvoltă aria de cunoaştere pământeană, născându-Se în Betleemul Iudeii, oraşul lui David. Maria Fecioara împreună cu cel dat ei ca logodnic şi ocrotitor, bătrânul Iosif, au plecat din Nazaret către sudul Ţării Sfinte, la Betleem, cetate aflată cam la 9-10 km de Ierusalim, pentru că de acolo se trăgea Iosif: ne spune Sfânta Evanghelie că el „era din casa şi din familia lui David" (Luca 2, 4-1).

Călătoria au făcut-o ca să împlinească hotărârea stăpânirii romane, înscriindu-se la recensământul poruncit a se face în locul de origine al bărbatului. Nu întâmplătoare s-au arătat nici porunca, nici originea lui Iosif: într-o profeţie făcută cu aproximativ 700 de ani înainte, profetul Miheia spunea că Mesia urma să se nască în Betleem: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei" (Miheia 5, 1).

Asta ne aminteşte sărbătoarea de la sfârşitul lui martie: înomenirea Celui veşnic de zile, Hristos Dumnezeu, Care Se naşte trupeşte din plămada omenităţii noastre, făcând posibilă îndumnezeirea firii omeneşti, ca expresia cea mai înaltă a asemănării omului cu Dumnezeu.

Prin luminatul praznic al Bunei Vestiri, Sfânta Biserică ne-a rânduit un popas duhovnicesc bine venit, hrănindu-ne din viaţa şi lumina aproape nepământene ale existenţei Fecioarei Maria care iată, acum, la Blagoveştenie, primeşte veste de la înger că va zămisli în pântecele ei pe Dumnezeu Cuvântul. Este cea mai veche sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu: o găsim menţionată încă din secolul al III-lea. Primii creştini o numeau „Zămislirea lui Iisus". Despre aceasta ne încredinţează Sfântul Grigorie Taumaturgul (†270) în cuvântarea sa rostită cu prilejul slăvitului praznic. După mai bine de patru veacuri, în Răsărit, sărbătorii i s-a dat numele de Buna Vestire a Sfintei Fecioare Maria; în primele veacuri creştine se ţinea în ajunul Botezului Domnului, la 5 ianuarie, iar din secolul al IV-lea s-a hotărât pentru respectiva zi data de 25 martie: o veche tradiţie învaţă că în această zi a adus îngerul vestea Mariei. Cum nu se poate mai adevărat, căci până la Crăciun, 25 decembrie, sunt exact nouă luni, perioadă în care Hristos, Cel Neîncăput nici de ceruri, S-a sălăşluit în pântecele preacurat al Preasfintei Maici.

Aşadar, dintre sărbătorile închinate Sfintei Fecioare, Buna Vestire este cea mai veche, trăgându-şi existenţa încă din perioada primelor secole creştine; potrivit rânduielii tipiconale din Biserica noastră strămoşească, ea se prăznuieşte în perioada Sfântului şi Marelui Post. Poate că de aceea celebrarea sa nu depăşeşte solemnitatea altor praznice închinate Sfintei Marii, lucru pe care aş îndrăzni să-l consider providenţial. Asprimea postului, rânduielile liturgice învăluie oarecum în taină proslăvirea zilei de bucurie; cine ar putea desluşi în chip lămurit emoţia arhanghelului Gavriil trimis să-i vestească Mariei, o pământeană cu viaţă sfântă, că va zămisli şi va naşte pe Creatorul Cerului şi al pământului?

Mântuitorul Iisus Hristos a aşteptat, smerit, să se împlinească toate cum le-a hotărnicit Tatăl

Putea oare Hristos să evite capitolul zămislirii şi al naşterii? Ce L-ar fi împiedicat să vină pe pământ ca bărbat desăvârşit şi să-şi înceapă activitatea mântuitoare eludând această parte a vieţii Sale, „prozaică şi neproductivă"? Spun „neproductivă", căci Domnul putea învăţa şi înfăptui aceleaşi lucruri şi în pruncie ori adolescenţă; potrivit spuselor arhanghelului Gavriil, Domnul nu a crescut în Dumnezeire, ci doar cu vârsta şi înţelepciunea omenească, deoarece Unicul Născut al Mariei era „Fiul Celui Preaînalt", Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.

Învăţătura Bisericii ne lămureşte că aceasta s-a petrecut tocmai fiindcă unirea celor două firi în ipostasul lui Hristos s-a făcut din momentul zămislirii. Or, cele două firi, dumnezeiască şi omenească, existau în Hristos în chip real, dar neamestecate, neîmpărţite, neschimbate şi nedespărţite. Deci Hristos S-a făcut Om adevărat întrupându-Se din Preacurata Maria, făcându-Se asemenea nouă, oamenilor, în afară de păcat. De aceea I-a fost greu lui Iisus să trăiască doar ca om; trebuia să vieţuiască şi să se comporte ca şi cum ar fi uitat că este şi Dumnezeu adevărat. La câte situaţii nu va fi asistat până a ieşit la propovăduire, în care să nu fi dorit a-Şi arăta iubirea, ajutorul şi compasiunea faţă de oamenii aflaţi în necazuri?! Cu toate acestea a aşteptat, smerit, să se împlinească toate cum le-a hotărnicit Tatăl.

Însă, prezenţa şi creşterea după firea omenească a lui Hristos-Omul în pântecele Sfintei Sale Maici, precum şi trecerea prin toate celelalte stadii ale devenirii ca Om arată nu doar smerenia Sa deplină, ci şi paradigma oferită tuturor, pentru fiecare clipă a pământeştii existenţe: Îl avem pe Hristos model de când ne zămislim şi creştem în pântecele maicilor noastre, în perioada prunciei, a vârstei nevinovatei copilării, a adolescenţei, când trebuie să ne arătăm supuşi şi ascultători părinţilor noştri, apoi la vârsta maturităţii, asumându-ne în mod plenar viaţa cu bucuriile, neîmplinirile sau suferinţele ei şi, desigur, tot pe Hristos Îl avem model şi în clipa plecării din lumea pământeană, rugându-ne Cerescului Tată să ne stea aproape la vremelnica despărţire a sufletului de trup.

Cunoscând toate acestea, să tresăltăm cu duhovnicească bucurie, cântând cu întreaga Biserică: „Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu - Fiu Fecioarei se face şi Gavriil Darul bine îl vesteşte...".