Hristos, Doctorul şi Duhovnicul desăvârşit

Şi trecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii şi, suindu-Se în munte, a şezut acolo. Şi mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat. Încât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând, şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. Matei 15, 29-31

În jurul Domnului Iisus Hristos s-au adunat toţi cei care erau în căutarea izbăvirii şi a tămăduirii. Se poate observa la cei bolnavi o sensibilitate deosebită în ceea ce priveşte apropierea lor de Cel care este Tămăduitorul prin excelenţă. Toţi cei care trăiau drama bolii priveau la Mântuitorul ca spre unica şansă a izbăvirii. Cei de atunci erau uimiţi privind cum ciungii se vindecau, şchiopii mergeau şi orbii vedeau. Cel bolnav este predispus la însingurare. Neputinţele îl depărtează de semeni şi-l fac să se simtă inutil şi părăsit. Pentru cel bolnav, clipa de suferinţă devine o povară nesfârşită. Fiecare vindecare făcută de Mântuitorul a fost un moment de cercetare a conştiinţei celui tămăduit. Hristos-Domnul privea în sufletul şi-n inima fiecărui neputincios şi vedea acolo păcatele, pocăinţa, limitele, dar şi credinţa fiecăruia. Într-o clipă treceau prin supliciile Golgotei, prin bucuriile Învierii şi prin speranţele Înălţării.