„Hristos împărtăşit copiilor“ în parohia Rogojeşti

Un articol de: Constantin Ciofu - 12 Iunie 2010

Copiii şi tinerii din parohia Rogojeşti, Protopopiatul Dorohoi, participă din 2008 la programul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor". În primăvară orele de cateheză au fost reluate, deoarece în perioada iernii în biserica parohială nu au fost condiţii pentru desfăşurarea activităţii.

Proiectul "Hristos împărtăşit copiilor" în parohia Rogojeşti a început în luna decembrie a anului 2008 şi s-a bucurat de prezenţa a 30 de copii, care au fost interesaţi să afle lucruri noi, faţă de ceea ce învaţă la ora de religie. Pe lângă volumul catehetic, copiii au mai consultat Sfânta Scriptură, dar şi alte cărţi pe care le-au adus cu ei de acasă. Activitatea din cadrul programului s-a concretizat la Crăciun, la Paşti, la sărbătorile împărăteşti şi la slujbele de hram. "Tinerii liceeni din parohie au susţinut şi participat la proiectul "Hristos împărtăşit copiilor" prin regizarea de scenete pe teme religioase legate de sărbătoarea respectivă. Acolo au muncit foarte mult, aducându-şi aportul şi părinţii. Astfel, în scenete s-au reflectat şi tradiţiile poporului român, obiceiurile, pentru că existau multe lucruri pe care nu le ştiau. Şi ei au descoperit unele lucruri pe care nu le-au auzit sau nu le-au învăţat", a declarat pr. paroh Ioan Flaviu Rus. Copiii îşi doresc să cânte la sfintele slujbe De când se derulează programul "Hristos împărtăşit copiilor" micii cateheţi îşi doresc să cânte la sfintele slujbe. La fiecare Sfântă Liturghie, un copil rosteşte Crezul, iar la Vecernie, Psalmul 103. Foarte mulţi tineri din parohie care sunt la facultate participă la programul catehetic. Îşi doresc să vină în continuare la orele de cateheză alături de cei mici şi se bucură atunci când primesc teme pentru acasă. "Este implicat fiecare cu convingerea lui. Ei sunt convinşi de dragostea faţă de Hristos, faţă de Biserică, care le aduce linişte, pace, după cum mi-au mărturisit. Acest lucru mă bucură pentru că atunci când am venit în parohie tinerii şi copiii nu prea veneau la biserică. Îndemnul meu la ora de religie este acela de a pune în practică ceea ce învăţăm. Le-am spus copiilor că degeaba învăţăm rugăciuni la şcoală dacă nu participăm la slujbele Bisericii şi dacă nu ne rugăm acasă. Am convingerea că voi reuşi să-i determin pe toţi să participe. La orele catehetice vorbim despre ceea ce cunoaştem, pentru că toţi vrem să învăţăm despre Hristos şi fiecare ne împărtăşim unul altuia ceea ce ştim şi ceea ce vrem să ştim", ne-a spus pr. paroh. Copiii parohiei Rogojeşti au participat la diferite concursuri cu teme religioase. La faza pe protopopiat a Concursului Naţional de Retorică "Crezul meu", parohia Rogojeşti a fost clasată pe locul II. "Avem grijă de casa lui Dumnezeu şi, în paralel, de sufletul nostru" La Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din Rogojeşti, începând cu anul 2001, au fost efectuate mai multe lucrări de înfrumuseţare a sfântului lăcaş şi au fost achiziţionate mai multe obiecte de cult: chivot, evanghelii, sfeşnice, cărţi pentru strană şi veşminte. De asemenea, casa de prăznuire a fost dotată cu cele necesare şi a fost ridicată o altă clopotniţă. "Mai sunt multe lucruri de făcut. Le zidim pe toate, facem, avem grijă de casa lui Dumnezeu, dar, în paralel, trebuie să avem grijă şi de sufletul nostru. I-am motivat pe oameni că prin tot ceea ce am făcut aici din punct de vedere material trebuie să facem şi spiritual. Oamenii au fost de acord şi cu înfiinţarea unei biblioteci cu cărţi noi, cu cărţi de rugăciuni mai multe care să poată să fie împrumutate", a mai adăugat părintele Ioan Flaviu Rus.