„Hristos Împărtăşit Copiilor” şi „Alege Şcoala!”, în Arhiepiscopia Clujului
Proiectele "Hristos împărtăşit copiilor" şi "Alege şcoala!", derulate de PAtriarhia Română au fost lansate miercuri, 6 aprilie în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Evenimentul a avut loc în prezenţa Înalt Preasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului.
La evenimentul din Aula "Nicolae Ivan" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a fost prezent pr. Constantin Năclad, inspector în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, Biroul de catehizare pentru tineret. Cele două programe care se derulează în Patriarhia Română au un rol important în formarea religios-morală a copiilor şi a tinerilor, încă de la vârsta la care devin asaltaţi de ispitele societăţii.