„Hristos, în repejunile Iordanului, vindecă Cosmosul întreg de rana otrăvitoare a păcatului”

Data: 07 Ianuarie 2022

De sărbătoarea Botezului Domnului, joi, 6 ianuarie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Aghesmei Mari la Catedrala Episcopală din Huși, informează Biroul de presă al eparhiei.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a vorbit despre lucrarea minunată pe care Hristos o săvârșește la Iordan, vindecând întreaga creație de rana otrăvitoare a păcatului:

„Sfințind repejunile Iordanului și umplându-le de energiile dumnezeiești, Hristos restaurează întreaga lume. El Își asumă păcatul. Sfântul Ioan Botezătorul spune despre Hristos: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii». Această lucrare dumnezeiască de răscumpărare a păcatelor lumii a început de la Botez, odată cu intrarea în repejunile Iordanului”.

Ierarhul Hușilor a arătat că Botezul Domnului este o reeditare a imaginii de la începuturile lumii:

„Hristos stă în apa Iordanului, Duhul Sfânt Se pogoară, în chip de porumbel - semnul împăcării omului cu Dumnezeu -, iar Dumnezeu-Tatăl mărturisește despre dragostea pe care o are față de Fiul Său. Această imagine de la Iordan este o reeditare a imaginii de la începuturile lumii. În Cartea Facerii ni se spune că «Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor» – deasupra Cosmosului, care era netocmit și gol, adică era într-un haos.

Era nevoie de principiul vieții dumnezeiești - Duhul Sfânt - ca să fie pus totul în rânduială. Sfântul Vasile cel Mare ne spune că verbul «a se purta» înseamnă, în limba siriacă, «a încălzi», așa cum o cloșcă stă deasupra ouălor, ca mai apoi să iasă puii.

Duhul Sfânt este Cel care dă viață și sens în lumea aceasta. În apele Iordanului era Hristos, iar deasupra, Duhul Sfânt, ca să distrugă păcatul care a pătruns inclusiv în Univers”.

După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie a oficiat slujba Aghesmei Mari, în spațiul amenajat în fața statuii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, binecuvântând cu apă sfinţită pe toți cei prezenţi.