Hristos S-a înălţat!
Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin. Luca 24, 36-53
La 40 de zile de la Slăvita Înviere a Domnului Iisus Hristos, ne îndreptăm privirile şi inimile spre muntele Eleon, spre locul Înălţării la cer a Mântuitorului. După ce a predicat, a săvârşit minuni, a străbătut Ţara Sfântă în lung şi-n lat, a suportat povara crucii şi a sfărâmat legăturile iadului, Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ucenicilor şi i-a încredinţat de realitatea Învierii Sale. Le-a arătat rănile Sale, a stat la masă împreună cu ei şi a vorbit cu ei, toate aceste fiind dovezi ale faptului că El a biruit moartea şi ne-a adus lumina Învierii. În ziua slăvitului praznic al Înălţării, noi retrăim, alături de Sfinţii Apostoli, momentul binecuvântării divine. Mântuitorul nu ne lasă singuri, ci ne promite venirea Sfântului Duh. Ucenicii Domnului vor primi puterea Sfântului Duh şi se vor dedica misiunii de propovăduire a Evangheliei. Astăzi, fiecare creştin îşi înalţă ochii spre cer. Fiul lui Dumnezeu Se înalţă binecuvântându-ne şi ne binecuvântează înălţându-ne.