„Hristos: sufletul satului meu”, evaluat la Protoieria Oneşti
La Oneşti a avut loc miercuri, 3 aprilie 2019, evaluarea proiectelor la nivel de protopopiat pentru concursul patriarhal „Hristos: sufletul satului meu”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, proiectul a fost implementat prin Biroul de catehizare şi activităţi cu tineretul din cadrul administraţiei eparhiale. Comisia, prezidată de părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, a jurizat lucrările în prezenţa părintelui Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial al Biroului de catehizare şi activităţi cu tineretul. La nivelul Protoieriei Oneşti, pe primul loc s-a clasat Parohia Larga. Mai multe parohii din Protopopiatul Oneşti au marcat acest an omagial prin activarea a zeci de copii în lucrări de creaţie şi de promovare a frumuseţii satului românesc, în trecut şi în prezent, a tradiţiei şi a portului popular, a unităţii de credinţă şi de neam în ţara noastră păstrată prin preoţi, învăţători, primari gospodari şi oameni vrednici ai satului românesc.
(Pr. Petru Roncea, C. Ciofu)