I Corinteni 14, 20-25

Data: 19 Octombrie 2024

Fraților, nu fiți copii la minte. Fiți copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiți desăvârșiți. În Lege este scris: «Voi grăi acestui popor în alte limbi și prin buzele altora, și nici așa nu vor asculta de Mine», zice Domnul. Așa că vorbirea în limbi este semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși; iar prorocia, nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei ce cred. Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă și toți ar vorbi în limbi și ar intra neștiutori sau necredincioși, nu vor zice, oare, că sunteți nebuni? Iar, dacă toți ar proroci și ar intra vreun necredincios sau vreun neștiutor, el este dovedit de toți, el este judecat de toți; cele ascunse ale inimii lui se învederează, și, astfel, căzând cu fața la pământ, se va închina lui Dumnezeu, mărturisind că Dumnezeu este într-adevăr printre voi.