Ia românească sărbătorită în Luxemburg
Duminică, 21 iunie, după Sfânta Liturghie, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Luxemburg a sărbătorit anticipat Ziua Iei Românești printr-un eveniment dedicat tradițiilor, identității și valorilor românești păstrate cu dragoste departe de țară, conform mitropolia-ro.de. Momentul festiv a fost deschis prin recitalul susținut de corul copiilor și corul adulților parohiei, pregătite cu multă dăruire de profesoara Adriana Mitu. La eveniment a participat şi ambasadorul României în Luxemburg, Livia-Alexandrina Russu.
„Unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei a fost răspunsul extraordinar al credincioșilor la invitația de a purta ia și costumul popular românesc. De la cei mai mici până la cei mai vârstnici, un număr impresionant de enoriaşi au venit îmbrăcați în port tradițional, transformând biserica într-o adevărată sărbătoare a culorii, frumuseții și autenticității românești”, a transmis Cristina Predescu.
După recital, sărbătoarea a continuat printr-o agapă frățească pregătită de gospodinele parohiei.