„Iarna din acest an va fi blândă“
În această iarnă pot exista fenomene hidrologice speciale ce pot afecta, mai cu seamă, zonele montane şi de şes, în timp ce vara 2010 ne rezervă, din punct de vedere hidrologic, caracteristici similare celei din acest an, a declarat, ieri, pentru Agerpres, Petre Stanciu, directorul Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). Totodată, oficialul a precizat că românii vor fi feriţi de inundaţii în toamna acestui an, debitele râurilor fiind la cote normale, în diverse zone chiar scăzute.
„Iarna din acest an va fi, să spunem blândă, iar fenomenele hidrologice vor afecta, în special, zonele montane, poate şi zonele de şes. Cât priveşte lunile de toamnă, nu există, cel puţin deocamdată, riscul de inundaţii, debitele râurilor fiind normale“, a explicat Stanciu. În primăvara 2010, precipitaţiile vor fi abundente, în perioada martie-aprilie urmând să asistăm la creşteri ale debitelor.