Iaşul a fost timp de cinci zile capitală a cântului bizantin
Concertul de muzică bizantină din seara zilei de duminică, 1 octombrie 2017, a marcat încheierea Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi. Catedrala Mitropolitană a devenit cu acest prilej, pentru aproape două ore, neîncăpătoare pentru sutele de participanţi la concertul de închidere al festivalului, susţinut de Corul Bizantin Grec (din Atena, Grecia) şi Corul academic „Byzantion“ (din Iaşi, România).
La eveniment a fost prezent, de asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a rostit cuvântul de binecuvântare la încheierea festivalului: „Calea spre sfinţenie este bătătorită cu multă asceză, cu multă ispită, cu multă cruce, cu multe greutăţi. După cum am auzit însă la un părinte în cadrul acestui festival, există şi o cale mai uşoară, care nu necesită atâta efort, dar a cărei destinaţie este tot desăvârşirea. Am înţeles că această cale este calea muzicii, dar nu a celei din sălile de concert, ci a muzicii din interiorul slujbelor bisericeşti. Muzica din cadrul slujbelor Bisericii îl ajută pe om să se adâncească în sine şi să găsească mai uşor drumul către Dumnezeu“.
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iaşi, aflat la prima ediţie, s-a desfăşurat pe parcursul a cinci zile în capitala Moldovei. Cel mai mare festival de până acum din România dedicat muzicii bizantine a fost organizat de Arhiepiscopia Iaşilor, prin Sectorul învăţământ.