Iaşul, oraş industrial modern
▲ Al treilea scenariu de dezvoltare social-economică prezentat de firma olandeză Haute Europe pentru municipiul Iaşi este acela de oraş industrial modern ▲ Scenariul presupune dezvoltarea industriilor noi, performante, în alte zone decât actuala zonă industrială, fiind nevoie, totodată, şi de o îmbunătăţire a infrastructurii existente ▲ În sprijinul acestui scenariu, olandezii au adus experienţa pe care o are Iaşul în ceea ce priveşte industria, precum şi tinerii care învaţă deja despre tehnologiile moderne ▲ Numerele trecute am prezentat variantele de dezvoltare ca „oraş al serviciilor, bazat pe cunoştinţe“ şi varianta de „oraş comercial interregional“, iar mâine vom prezenta scenariul dezvoltării Iaşului ca centru turistic ▲
Cel de-al treilea scenariu prezentat de firma Haute Europe municipalităţii ieşene se referă la viitorul Iaşi ca oraş industrial modern. Pentru acest scenariu, realizatorii studiului au luat în calcul în primul rând tradiţia îndelungată în ceea ce priveşte industria, în special pe parcursul secolului 20. Un alt aspect de care s-a ţinut seama a fost că 36% din angajaţii oraşului lucrează în sectorul industrial. „Având la îndemână informaţia şi statisticile existente, este dificil de a judeca care dintre părţile sectorului de producţie ocupă o poziţie puternică. Pe bază de interviuri, cel mai mare potenţial de creştere îl are producţia mecanică şi electronică, industria alimentară şi textilă. Mulţi angajaţi au o experienţă îndelungată în sectorul industrial şi sunt obişnuiţi cu industria de «construcţie» sau de «producţie»“, se arată în scenariul prezentat de olandezii de la Haute Europe. Un alt aspect luat în calcul este şi de faptul că în Iaşi există suprafeţe industriale mari în partea de est al oraşului. În plus, există multe locaţii pentru reconstrucţie, atât timp cât vânturile de vest suflă aerul poluat departe de oraş. De asemenea, au observat olandezii, drumurile ce duc din împrejurimile oraşului în oraş sunt bune. Conexiunile către alte regiuni ale României ar putea fi îmbunătăţite. De la/până la zona industrială poţi ajunge cu tramvaiul, iar conexiunile feroviare există, chiar dacă nu sunt bine păstrate, ceea ce permite dezvoltarea Iaşului ca oraş industrial. Tendinţe şi evoluţii pentru sectorul industrial Tot în cadrul acestui scenariu, specialiştii olandezi au observat şi care sunt tendinţele sectorului industrial din momentul de faţă. În primul rând, s-a observat că globalizarea şi întoarcere la industriile de bază duc la outsourcing (externalizare - n. r.) în ceea ce priveşte producţia industrială de la ţări occidentale la ţări cu salarii relative mici (deplasarea spre est). Acest lucru favorizează dezvoltarea Iaşului ca oraş industrial modern, dacă vor fi respectate şi tehnologiile moderne în ceea ce priveşte protecţia mediului. Pentru dezvoltarea ca oraş industrial modern, s-au creat deja premisele necesare. Tehnologiile tradiţionale sunt înlocuite cu cele noi, inovatoare, care îmbunătăţesc nivelul producţiei. În plus, mulţi angajaţi s-au reeducat spre aceste tehnologii şi, datorită forţei de muncă ieftine în România, sunt atrase multe companii internaţionale. Dacă municipalitatea adoptă acest scenariu, zonele industriale vor trebui situate în partea de est şi de sud a oraşului, pentru a se putea ajunge mai uşor cu diferite mijloace de transport. Industriile care actualmente se află în centrul oraşului/în zone rezidenţiale, vor trebui şi ele transferate în alte zone industriale. Tinerii din Iaşi sunt pregătiţi deja pentru tehnologiile moderne „Generaţiile mai tinere sunt obişnuite cu noile tehnologii la universităţi şi în alte instituţii de învăţământ. În timpul studiilor, ei primesc cunoştinţe practice cu ajutorul stagiilor în companiile locale. Ei învaţă cum să studieze şi să folosească aceste tehnologii şi sunt capabili să le pună în aplicare în sectorul industrial local. Ei vor forma o punte între generaţiile mai în vârstă, orientate către industrie, şi generaţiile tinere, foarte bine educate. Pentru companiile internaţionale, combinaţia între cunoştinţe tehnologice, salarii mici, calitate înaltă, tradiţie industrială şi locaţia lângă pieţele asiatice mari fac ca oraşul Iaşi să fie o regiune interesantă în Europa de Est“, au arătat specialiştii de la Haute Europe. Un alt aspect adus în discuţie pentru susţinerea scenariului de oraş industrial modern, este faptul că sectorul industrial şi universităţile cooperează pentru a dezvolta noi combinaţii de produse pe piaţă şi se specializează în industrii diferite ca alimente, textile sau mecanică. Marea zonă industrială ce se află în partea de est a oraşului poate fi transformată într-o zonă atractivă, cu clădiri noi şi spaţii verzi mari, pentru a atrage mai mulţi investitori. Angajaţii ar veni la lucru folosind sistemul nou, modern, de tramvai, iar infrastructura drumurilor şi a căilor ferate ar fi optimizată pentru a acomoda transportul mărfurilor în diferite regiuni ale României şi Europei. În plus, şoseaua de centură din jurul oraşului va putea asigura atât transportul rapid, cât şi un efect foarte mic asupra condiţiilor de trai în oraş. Datorită noilor autostrăzi spre Oradea, Bucureşti, Moldova/Ucraina, sectoarele ce depind de livrări la scadenţă vor începe afacerea lor în Iaşi. Condiţiile necesare Pentru punerea în practică a acestui scenariu, municipalitatea va trebui să îndeplinească o serie de condiţii. În primul rând, primăria va trebui să faciliteze dezvoltarea industrială, prin punerea la dispoziţia investitorilor de spaţii pentru amplasamentele industriale, construirea unui sistem de transport adaptat la cel recent, unul sofisticat şi avansat la nivelul tehnologiei şi al ştiinţei din prezent. În plus, tot primăria, în calitate de manager, va trebui să ofere stimulente investitorilor, pentru a-i atrage la Iaşi. Din punct de vedere economic, e nevoie de o calitate bună a producţiei, de relaţii puternice între universităţi şi mediul de afaceri pentru a susţine inovaţiile tehnologice şi pentru a implementa progresele tehnologice în industrie. De asemenea, va fi nevoie de şcoli practice pentru a forma şi educa muncitorii în domeniul noilor tehnologii., precum şi o cooperare prolifică între diferitele sectoare şi mediul de afaceri. În ceea ce priveşte infrastructura, e nevoie, în primul rând, de construirea şoselei de centură pentru a asigura un transport rapid, apoi de o ameliorare a sistemului de tramvaie de din raza oraşului. Tot în ceea ce priveşte infrastructura, e nevoie de o îmbunătăţire a legăturilor feroviare pentru a fi asigurat un transport rapid, temeinic şi în siguranţă, precum şi construirea unei zone cargo la aeroport. În plus, arată olandezii, mai este nevoie şi de o regenerare a zonei indutriale existente, precum şi amenajarea de noi zone industriale şi noi zone de producţie, însă, în afara oraşului. În ceea ce priveşte mediul, este necesară introducerea de metode durabile şi ecologice de producţie industrială. Există, totuşi şi un risc, anume, concurenţa ţărilor cu un nivel redus al remunerării muncii, dar şi riscul ca sectorul de servicii să capete o importanţă mult prea mare faţă de cât ar trebui de fapt. ▲ Posibile proiecte ce ar putea fi dezvoltate în acest scenariu - Marketing-ul şi branding-ul (promovarea) oraşului de către autorităţi şi companiile private pentru a consolida imaginea oraşului; - Noi zone industriale Greenfield (de exemplu, prin restructurarea sau perfecţionarea vechilor zone industriale din partea de est a oraşului); - Restructurarea vechilor zone industriale; - Înlocuirea industriilor din afara oraşului cu cele din „noile“ zone industriale; - Înfiinţarea unui incubator; - Proiecte de stimulare a dezvoltării noilor PMC- uri (sisteme programabile de control industrial); - Proiecte de stimulare a relaţiilor dintre universităţi şi sectorul industrial.