Icoana „Axionița” de la Mănăstirea Hadâmbu va fi dusă spre închinare în localitatea Straja, Suceava

Un articol de: Pr. Ștefan Mihalcea - 16 Mai 2022

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axionița” de la Mănăstirea Hadâmbu, județul Iași, va fi adusă, în perioada 20-22 mai 2022, la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Straja, județul Suceava.

Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, cu acordul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va debuta vineri, 20 mai, începând cu ora 16:00, când icoana Maicii Domnului și delegația Mănăstirii Hadâmbu vor fi întâmpinate de un sobor de preoți și diaconi. După săvârșirea slujbei Acatistului închinat icoanei „Axionița”, programul liturgic va continua cu Vecernia Mare unită cu Litia în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii comunității parohiale.

Sâmbătă, 21 mai 2022, Sfânta Liturghie va începe la ora 9:30, sub protia părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, delegat al Înalt­prea­sfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.

Până duminică, în jurul orei 15:00, când icoana Maicii Domnului și delegația se vor întoarce la Mănăstirea Hadâmbu, biserica va fi deschisă în permanență, așa cum ne-a informat preotul paroh Constantin Oprea, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.