Icoană celebră cinstită la Mănăstirea Iezer

Data: 11 August 2025

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie, duminică, 10 august, la Mănăstirea Iezer, județul Vâlcea, unde a fost cinstită Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Eleovrytissa, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaramnicului.ro. 

Înaltpreasfinția Sa a reliefat în cuvântul de învățătură că „în mijlocul furtunii, Mântuitorul Hristos S-a descoperit ucenicilor, care erau înfricoșați de ceea ce credeau că este o nălucă, drept Cel care are putere asupra naturii, dar și Cel care ne împărtășește puterea de a birui valurile și încercările vieții, atunci când ținem mintea și privirea în permanență îndreptate către Dumnezeu”.