Icoana de la Hadâmbu, cinstită de ardeleni
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi cu aprobarea Arhiepiscopiei Iaşilor, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi a fost adusă spre închinare la parohiile Victoria şi Sădinca.
Dorinţa enoriaşilor de la Parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din oraşul Victoria, judeţul Braşov, de a primi la biserica parohială vizita delegaţiei de la Mănăstirea Hadâmbu, împreună cu icoana făcătoare de minuni, s-a născut în urma unui pelerinaj în capitala Moldovei. Însoţiţi de preotul paroh, părintele Mihail Fogoroş, pelerinii din Victoria au avut posibilitatea să poposească la mănăstirea de lângă Iaşi pentru a se închina icoanei. Încă de atunci, pelerinii şi-au pus în gând să aducă icoana spre închinare tuturor credincioşilor din Victoria şi din împrejurimi. "Maica Domnului ne-a ascultat rugăciunile şi a făcut această minune, ca icoana sa de la Hadâmbu să fie adusă două zile în parohia noastră", ne-a spus părintele Fogoroş. În cele două zile, slujbele religioase şi rugăciunile nu au contenit. Întreaga noapte, credincioşii împreună cu preotul paroh au citit acatiste şi paraclisele Maicii Domnului, iar pelerinii au format un rând pentru a se închinat la icoana expusă în curtea bisericii. "Mama" bisericilor din Victoria Adusă în perioada în care Victoria a găzduit Festivalul Internaţional de Toacă, o manifestare unică în lume, pusă sub genericul "Cântecul care zideşte", icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu a fost cinstită de preoţi şi credincioşi de mai departe, veniţi să participe la concursul amintit. Marţi, 10 iulie, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a poposit la Victoria pentru a binecuvânta participanţii la festival. Ierarhul a vizitat apoi biserica ocrotită de Sfânta Parascheva din Victoria, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni şi a binecuvântat credincioşii adunaţi în curtea lăcaşului de cult. În aceeaşi zi, icoana a fost dusă spre închinare la Parohia Sădinca, după care delegaţia de la Hadâmbu a plecat spre Iaşi. Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Victoria este construită şi sfinţită înainte de Revoluţia din 1989, după cum ne-a spus părintele paroh Mihail Fogoroş. Aşa cum le place enoriaşilor să spună, biserica este "mama" tuturor lăcaşurilor de cult din oraşul Victoria. Amenajată într-un imobil de la marginea oraşului braşovean, biserica a fost recent reînfrumuseţată, iar credincioşii cu aptitudini muzicale au format un cor parohial.